EL A VĂZUT ADÂNCURILE MĂRII NEGRE. "Ești singur și efectiv îți auzi inima cum bate!"

"Aveam 26 de ani când am ajuns la Centrul de Scafandri, însă nu am fost scafandru de la început, ci am lucrat pe logistică, pentru că erau două instituții separate. În momentul în care cele două s-au unit și au existat mai multe locuri pentru scafandri, am ales să fiu scafandru. Din 2007 sunt scafandru de categoria a II-a. Am fost și la scafandri de luptă, însă m-am întors la cei de mare adâncime, iar acum sunt comandantul secției de intervenție a scafandrilor de mare adâncime. Personal, cea mai mare adâncime la care am ajuns este de 60 de metri, în Marea Neagră. În simulator am ajuns până la 85 de metri, însă una este simulatorul, iar alta este realitatea", spune căpitanul comandor. 

"Ești singur și efectiv îți auzi inima cum bate" 

Laurențiu Cocea afirmă că niciodată nu i-a fost frică de scufundări, însă diferența între adâncimi contează enorm, iar după fiecare scufundare, se gândește doar că "a făcut-o și pe asta". 

"Nu mi-a fost frică de scufundări, pentru că atunci când ești tânăr nu prea ai griji. Te gândești că nu ți se poate întâmpla tocmai ție ceva. Așa am fost și eu. Însă și odată cu înaintarea în vârstă, nu-ți mai este teamă, pentru că începi să capeți experiență. Există o mare diferență între a face scufundări la 10-20 de metri și a face scufundări la peste 40 de metri adâncime. Este o senzație extraordinară. Efectiv îți auzi inima cum bate, o auzi în urechi. Și pulsul la fel! Este o liniște și te auzi doar pe tine. Din această cauză îmi place ceea ce fac, dar și pentru faptul că nu oricine poate face această meserie. Fiecare scufundare este ca un hop de genul «am făcut-o și pe asta»", adaugă șeful scafandrilor de mare adâncime. 

Însă căpitanul comandor recunoaște că a fi scafandru implică riscuri uriașe, mai ales că pot apărea oricând lucruri neprevăzute, iar atunci trebuie să fii pregătit și să nu te pierzi. "Riscurile activității de scufundare sunt uriașe și pornesc de la infarct, care poate apărea din senin, până la înec. Dacă ajungi la zeci de metri adâncime și mai și lucrezi la ceva, începi să gâfâi și poți să nu-ți mai revii și astfel să te îneci. Mai sunt și accidentele de scufundare, care se întâmplă destul de des. De exemplu, ieșirea la suprafață se face într-un anumit timp, nu poți s-o faci de capul tău, mai ales la adâncimi de peste 20 de metri. Cu cât cobori mai mult, cu atât bulele de azot din orga-nism se micșorează. Astfel, când încerci să ieși la suprafață de la adâncimi mari și ieși necontrolat, bula de azot se dublează. Astfel, aceasta obstrucționează orice vas sanguin, orice nerv, și astfel te blochezi și nu mai poți reacționa. Eu știu toate aceste riscuri, însă înainte de o scufundare încerc să nu le reamintesc", afirmă Laurențiu Cocea. 

"Cea mai importantă scufundare? Cred că atunci am albit!" 

"Pentru mine, orice scufundare este importantă, chiar dacă te scufunzi la 20 sau la 60 de metri. Cea mai importantă scufundare pentru mine a fost una pe care am coordonat-o anul trecut, la 80 de metri adâncime, în Marea Neagră. Eram singurul care știa ce trebuie făcut și am avut emoții foarte mari, pentru că viața lor se afla, practic, în mâinile mele. S-au scufundat șase oameni și mă tot gândeam dacă am făcut tot ce trebuia făcut. Este o responsabilitate uriașă. Cred că atunci am albit! Acum, responsabilitatea mea este și mai mare, pentru că îi coordonez pe alții și bineînțeles că sunt responsabil pentru ei. Așadar, sunt multe misiuni în care prefer să îmi întind o activitate care în mod normal ar dura o oră pe mai multe ore, pentru a fi sigur că toată acțiunea se desfășoară în cele mai optime condiții. Vreau să-mi iau toate măsurile de siguranță și să pot sta liniștit, pentru a nu exista niciun fel de probleme. Acolo, jos, este de ajuns să greșești o dată. Dacă cei pe care îi instruiesc fac ceea ce le spun eu, nu are ce să se întâmple. Drept urmare, până acum nu am avut niciun accident", mărturisește căpitanul comandor. 

"Mi-aș îndruma și copiii să-mi calce pe urme"

Laurențiu Cocea recunoaște că nu i-ar fi teamă dacă oricare dintre copiii săi i-ar călca pe urme. "Sincer să fiu, mi-aș îndruma și copiii să îmi calce pe urme, însă fata deocamdată este prea mică, iar băiatul este preocupat mai mult de matematică și informatică, unde este cel mai bun. Vara a mai făcut scufundări și i-au plăcut, așa că nu se știe niciodată ce se va întâmpla. Mi-aș îndruma ambii copii să facă asta, pentru că știu că sunt calculați și liniștiți și nu fac lucrurile în grabă, iar acestea sunt calități importante pentru un scafandru", povestește reprezentantul Centrului de Scafandri.