Elevă căzută de la etajul cinci al hotelului unde era cazată

1851
Elevă căzută de la etajul cinci al hotelului unde era cazată - 8c569b5909e47d30ee1638745d9a6a79.jpg
O adolescentă din Arad, în vârstă de 16 ani, venită în tabără la mare, se zbate între viață și moarte pe patul de spital și respiră doar cu ajutorul aparatelor. Fata a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a căzut în gol de la etajul cinci al hotelului Bâlea din stațiunea Neptun, unde era cazată cu colegii și profesorii supraveghetori. Grupul format din 32 de elevi și 3 profesori de la un liceu din Arad s-a cazat la hotelul din Neptun în urmă cu câteva zile. Anca Floriana P., de 16 ani, stătea în camera de la etajul cinci cu încă o colegă. Polițiștii au găsit în balconul din care a căzut adolescenta mai multe sticle de bere goale, semn că, după ora stingerii, acolo a avut loc o petrecere.
Cel care a găsit-o prăbușită pe asfalt a fost paznicul hotelului. Adolescenta a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Medicii spun că starea elevei este foarte gravă, iar pronosticul este foarte rezervat.
Profesorii au aflat despre accident abia când fata era în ambulanță. Polițiștii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat. Ei cred că după ce s-a dat ora stingerii de către profesori, în camera fetei s-au strâns mai mulți colegi care au băut bere. Este posibil ca adolescentei să i se fi făcut rău, ieșind astfel pe balcon, de unde a căzut.
Anchetatorii spun că este puțin probabil ca profesorii să fie trași la răspundere pentru cele întâmplate, pentru că incidentul s-a produs după ora stingerii. Familia adolescentei a fost anunțată de incident și a venit de urgență la Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3351 secunde