Zi de sărbătoare în Portul Militar Constanța! Încă de la orele dimineții, Poarta 1 a fost luată cu asalt de elevii Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, dar și de familiile și apropiații lor, pentru a participa la festivitatea dedicată absolvenților.
Noua generație de absolvenți poartă denumirea simbolică de Promoția „Constantin Brâncuși - 150".
În cadrul festivității, au fost premiați elevii care s-au remarcat prin obținerea de rezultate deosebite pe parcursul anului școlar 2025-2026 și care au încheiat cursurile cu cele mai mari medii: elevul David-Marian Boboșia (clasa a IX-a C), cu media 10, elevul Adrian Melinte (clasa a X-a E), cu media 10, elevul Vlad-Cristian Pușcașu (clasa a XI-a A), cu media 9.94, și elevul Anca Lazăr (clasa a XII-a C), cu media 9.88.
Ceremonia s-a încheiat, în mod tradițional, cu defilarea elevilor Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, sub acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale.
Emoțiile cele mai mari au fost pentru cei 134 de absolvenți ai Colegiului Național Militar, care acum vor pleca pe drumuri noi.
Anca Lazăr, șefa de promoție 2022-2026, a declarat că se simte onorată de faptul că a putut lua cuvântul în numele colegilor săi, de clasa sa și speră că i-a reprezentat așa cum trebuie și că le-a împărtășit gândurile.
„N-aș putea să descriu într-un singur cuvânt cei patru ani petrecuți la colegiu. Au fost ani plini de bucurie, dar și de momente în care a trebuit să învățăm pe calea grea cum să devenim mai apropiați. Cred că uneori așa e mai bine, pentru că avem amintiri mult mai apropiate și mai autentice.
Le urez succes tuturor colegilor mei. Sunt sigură că ne vom descurca cum trebuie și fiecare va ajunge unde își va dori”, a susținut Anca Lazăr.
Ea a mai precizat că își dorește ca în viitor să urmeze cursurile Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
„Este o generație cu multe provocări”
Comandantul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, comandor Marius-Constantin Istrate, a declarat că noile generații reprezintă adevărate provocări, însă profesorii au reușit să se adapteze nevoilor tinerilor elevi.
„Vedem cum acești copii, pe care i-am primit la 14-15 ani, venind cu un vis, cu un scop de a urma o carieră militară, acum sunt realizați. Este o generație cu multe provocări, este o generație care nu mai este cum am fost noi. Acum avem internetul, partea de tehnologie s-a dezvoltat foarte mult și copiii s-au dezvoltat. Altfel văd lucrurile, altfel văd cariera militară. Dascălii s-au adaptat deja. Avem laboratoare, ținem pasul cu această dezvoltare", a declarat comandor Marius-Constantin Istrate.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.