Escrocii de bătrâne rămân condamnați la ani grei de închisoare

332
Cei doi concubini, Costache Stoiciu și Lucica Mihai, rămân cu sentința dispusă de Tribunalul Constanța, respectiv de 12 și opt ani de închisoare, cu deosebirea că magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins doar acțiunea civilă a părții vătămate Ioana Magdalena Dinicuță, ce privea acordarea a 3.000 de lei drept daune morale. Sentința mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit actului de inculpare, Lucica Mihai și Costache Stoiciu au pus la cale un plan de a le escroca pe surorile Stela și Paula Minea, două constănțence în vârstă de 85 de ani, respectiv 80 de ani. Cercetările au scos la iveală că, în luna septembrie 2008, cei doi le-au luat cu forța de acasă pe surorile Minea și le-au obligat să stea în locuința lor din Palazu Mare.
Tot sub imperiul amenințărilor, femeile au semnat o procură de vânzare a apartamentului din Constanța și una pentru ridicarea pensiilor în favoarea Lucicăi Mihai.
Potrivit anchetatorilor, ajutați de același notar, concubinii le-au forțat pe surorile Minea să îi facă lui Stoiciu un testament universal pentru toate bunurile lor, cu ajutorul unei adeverințe medicale false, în care femeia avea diagnosticul "clinic normal", deși, în realitate, nu era deloc așa. Procurorii precizează că cei doi inculpați le-au luat cu forța pe bătrâne din casă, noaptea, pentru a nu fi văzuți de vecini, și le-au dus acasă la ei, unde le-au ținut sechestrate din data de 30 august 2008 până pe 8 septembrie 2008.
În fața magistraților constănțeni, Stoiciu și Mihai au încercat să se apere spunând că nu au avut niciodată intenția de a le înșela pe bătrâne și că, după încheierea tuturor formalităților prin care le erau cedate imobilele, urmau să facă și un act autentificat în care să scrie că le vor îngriji pe surorile Minea până la moarte. Ulterior, anchetatorii au stabilit că Stoiciu a mai încercat aceeași metodă de a obține ilegal un apartament, în anul 2007, când l-a sechestrat pe Alain Titus Aftanasiu, în casa unui amic din Gârliciu. Nu a reușit să își ducă planul la capăt pentru că bărbatul a scăpat și a anunțat oamenii legii. La scurt timp după trimiterea în judecată a concubinilor sechestratori, surorile Minea au decedat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2555 secunde