Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat recursul formulat de Dragoș Cristea Sarchiz, de 30 de ani, din Mangalia, împotriva deciziei prin care a fost condamnat de Judecătoria Constanța la doi ani de închisoare cu executare pentru producerea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Tânărul a devenit însă "celebru" în luna martie a.c., când a pus pe jar zeci de polițiști din Constanța și Mangalia, după ce a evadat din Penitenciarul de la Poarta Albă.
Pe motiv că, pe timpul detenției, individul a dat dovadă de un comportament adecvat, comisia de disciplină din cadrul închisorii a decis ca el să-și ispășească pedeapsa în regim semideschis, cu atât mai mult cu cât mai avea două luni până ce intra în comisia de eliberare condiționată. El își desfășura activitatea în apropierea clădirii administrative a închisorii, unde supraveghea un hidrofor, aflat în exteriorul penitenciarului.
În regim de muncă semideschis deținuții nu sunt supravegheați în permanență, astfel că Dragoș Cristea Sarchiz la momentul evadării se afla singur la punctul de lucru.
Astfel că, la data de 10 martie, în jurul orei 11, bărbatul s-a decis să evadeze și și-a pus planul în acțiune. Cristea a părăsit punctul de lucru și s-a dus la concubina sa, care îi spusese anterior că nu mai dorește să continue relația pe care o aveau. Femeia era acasă și au hotărât sa meargă pe câmp să discute, încercând să-l convingă să se predea polițiștilor. În cele din urmă, susținând că îi este frig, tânăra s-a întors acasă, a sunat la 112 și a anunțat unde se află bărbatul.
În aceeași zi, Cristea a fost prins de polițiști pe islazul localității Valu lui Traian.
La judecarea recursului împotriva deciziei de condamnare, avocatul lui Sarchiz a spus că individualizarea pedepsei a fost greșită și a cerut redozarea ei, pe motiv că nu s-a sustras urmăririi penale, invocând și situația materială precară a familiei inculpatului.
Din câte se pare, inculpatul ar fi condus un autoturism IVECO fără a poseda permis de conducere, intrând în coliziune cu o autospecială, care a fost proiectată apoi într-un stâlp. Accidentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Victima nu s-a constituit însă parte civilă în proces.
Inculpatul a cerut instanței să i se micșoreze pedeapsa, pentru că lui i se pare că e prea mare.
Magistrații au respins însă recursul, așa că Sarchiz va trebui să ispășească cei doi ani de închisoare.