Un incendiu a cuprins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bucătăria unui apartament, situat la etajul al doilea, în Timișoara. O femeie, de 72 de ani, a fost găsită carbonizată în propria locuință.
Tragedia a avut loc puțin după miezul nopții. Incendiul a cuprins bucătăria apartamentului situat la etajul al doilea, iar femeia ar fi rămas captivă în încăpere. Autoritățile au fost alertate de vecini.
Bătrâna locuia cu fiica ei, în vârstă de 48 de ani. Aceasta din urmă a fost găsită de salvatori în dormitor și a fost dusă la spital în stare de șoc.
Deși pompierii au reușit să stingă focul înainte să se extindă, bătrâna n-a avut nicio șansă.
„În aceea încăpere, erau o mare masă de materiale combustibile, iar intervenția a fost îngreunată, fiind foarte multe plastice, incendiul a degajat mari degajări de fum", a precizat Cătălin Gavrilă, sublocotenent ISU Timiș, potrivit Știrile Pro TV.
Zece locatari au ieșit singuri din bloc, iar alți zece au fost scoși afară de salvatori. În final, două persoane au fost transportate la spital.
„Două persoane au fost transportate la spital, întrucât au suferit atac de panică. Este vorba de o femeie de 48 de ani care locuia în același apartament, fiica decedatei, și un bărbat de 77 de ani, locatar al imobilului", a spus Aurora Piperie, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.
Vecinii spun că femeile își încălzeau locuința cu o sobă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„La data de 23 februarie, în jurul orei 00:15, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în Piața Traian, într-un apartament situat la etajul 2 al unui imobil, a izbucnit un incendiu. Ajunși la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind găsit, din nefericire, trupul carbonizat al unei femei, în vârstă de 72 de ani. Alte două persoane, o femeie în vârstă de 48 de ani, care locuia în același apartament, (fiica decedatei) și un bărbat, în vârstă de 77 de ani, (locatar al imobilului), au fost transportate la spital, întrucât au suferit atac de panică", a transmis IPJ Timiș.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.