X

Femeie reţinută de Poliţie după ce şi-a însuşit o sacoşă cu bani găsită pe stradă

378
Femeie reţinută de Poliţie după ce şi-a însuşit o sacoşă cu bani găsită pe stradă - sacosa-cu-bani-buna-1728055193.jpg

Articole de la același autor

O femeie în vârstă de 43 de ani a fost reţinută de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Buzău pentru săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, după ce ar fi găsit o sacoşă cu 28.000 lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), buzoianca ar fi găsit sacoşa cu bani pe o stradă din municipiul Buzău, în data de 1 octombrie.

"Banii, 28.000 de lei, ar fi aparţinut unei femei, de 68 de ani, din Buzău, care ar fi scăpat sacoşa, fără să-şi dea seama, la data de 1 octombrie a.c., în timp ce se deplasa către un punct de întâlnire cu o persoană căreia urma să-i predea. Ieri, femeia a sesizat poliţia cu privire la cele întâmplate şi, în decurs de numai câteva ore, poliţiştii au identificat persoana care ar fi luat sacoşa indicată şi au depistat-o. În urma materialului probator administrat, persoana a fost reţinută pentru 24 de ore, iar astăzi urmează a fi prezentată parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă", a transmis IPJ.

În acest context, IPJ aminteşte că persoanele care îşi însuşesc bunuri găsite sau ajunse din eroare în posesia lor şi nu le predau în termen de 10 zile autorităţilor sau celor care le-au pierdut, riscă închisoarea de la o lună la trei luni sau amendă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5575 secunde