Focuri de armă pentru prinderea a trei hoți de cabluri

166
Focuri de armă pentru prinderea a trei hoți de cabluri - focuridearmapentruprinderea-1427483777.jpg

Articole de la același autor

Trei constănțeni, cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani, au fost reținuți de polițiști și arestați ulterior, după ce fost prinși, în flagrant, în timp ce furau cablu de la infrastructura de telecomunicații CFR, pe relația Medgidia-Mihai Viteazu-Tulcea. Costel I., de 30 de ani, Petru-Titi D., de 31 de ani, și Gabriel S., de 43 de ani, au furat aproximativ 140 de metri de cablu telefonic, cauzând societății un prejudiciu în valoare de aproximativ 7.000 de lei. 


Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au organizat flagrantul și i-au prins pe aceștia în timp ce săpau în zona căii ferate. Cei trei au încercat să fugă, iar polițiștii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă pentru a-i opri. Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind apoi prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, propunere ce a fost admisă în parte de către Judecătoria Constanța. 


Astfel, inculpatului Gabriel S. i s-a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, iar față de ceilalți doi bărbați s-a luat măsura arestului la domiciliu. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi pentru documen-tarea întregii activități infracționale a celor trei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5676 secunde