Polițiștii de frontieră constănțeni au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru imobilizarea unei mașini a cărui șofer a încercat să fugă după ce oprise la semnalul oamenilor legii.
Întâmplarea s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 22, în zona ecluzei Agigea.
Inițial, autoutilitara cu număr de Bulgaria a oprit la semnalul polițiștilor, însă, la scurt timp după începerea controlului, șoferul a demarat în trombă.
Oamenii legii și-au scos pistoalele și au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, iar mașina a fost oprită la aproximativ o sută de metri depărtare de locul inițial.
Potrivit ofițerului în relația cu presa al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, comisar șef Adrian Burcea, în autovehicul au fost găsite două recipiente cu o capacitate a câte 1.000 de litri fiecare. Acestea conțineau o substanță de culoare galbenă ce emana un miros puternic de petrol, cel mai probabil, motorină.
În mașină se aflau Florin Micu, de 35 de ani, Lucian Costin, de 27 de ani, și Ștefan Andrei, de 39 de ani.
Potrivit anchetatorilor, pe numele celor trei bărbați s-au întocmit dosare penale.
Pe de altă parte, mașina a fost indisponibilizată de polițiștii de frontieră până la efectuarea verificărilor privind legalitatea documentelor de proprietate a mijlocului
auto.