Joi, 26 martie, Forțele Navale Române au prezentat capabilitățile sistemului aerian fără pilot UAS (Unmanned Aircraft Systems) V-BAT, la bordul fregatei „Regina Maria” – 222. Evenimentul a avut loc în prezența ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, precum și a unor oficiali de rang înalt din sistemul de apărare și securitate națională.
Prezentarea a evidențiat performanțele operaționale ale dronelor V-BAT în mediul maritim, cu accent pe misiuni de supraveghere, recunoaștere și sprijin informațional. Demonstrările au subliniat integrarea tehnologiilor moderne în operațiile navale și întărirea capabilităților Forțelor Navale Române în cadrul parteneriatului strategic cu SUA.
Sistemul V-BAT, achiziționat în 2024 prin fonduri nerambursabile oferite de partenerul american, include patru drone de recunoaștere cu AIS, camere electro-optice și camere cu infraroșu, accesorii și suport logistic. Valoarea investiției inițiale a fost de 18,2 milioane de dolari, iar planurile includ achiziția a două sisteme suplimentare prin fonduri bugetare proprii, estimate la 40 de milioane de dolari. Primul sistem va fi livrat în trimestrul al doilea al anului 2026.
"Este un sistem deosebit de important pentru Forțele Navale Române. Reușim să creștem capabilitățile noastre pentru a realiza o imagine maritimă recunoscută cu o curatețe deosebită, cu o exactitate și cu o precizie, așa cum ne place nouă marinărilor, să avem această precizie, pentru că face diferența în toate detaliile activităților pe care le desfășurăm în acțiunile pe mare, în toate cele trei medii: aer, suprafață și submers. Această dronă V-BAT este o componentă deosebit de importantă care intră în organica Forțelor Navale Române în cadrul Diviziunii de Drone Maritime, un divizion pe care l-am înființat în urmă cu trei luni în cadrul Forțelor Navale Române și este deosebit de important pentru noi să putem să aducem capabilități noi în cadrul Forțelor Navale Române pentru a menține libertatea de navigație în zona de responsabilitate.
Avem un program al Forțelor Navale Române pe termen mediu și lung pentru achiziția sistemelor fără pilot pentru toate cele trei medii, așa cum am precizat puțin mai devreme, și cu siguranță sunt și pe acest program de modernizare și dezvoltare cu sisteme fără pilot. Avem și alte contracte pe care le vom semna în viitor. Sunt alte contracte care deja sunt semnate și aduc rezultate în Forțele Navale Române, atât în mediul fluvial, cât și în mediul maritim", a declarat Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait.
Evenimentul marchează un pas important în modernizarea Forțelor Navale Române și reflectă angajamentul constant pentru instruire avansată și integrarea de tehnologii inovatoare în executarea misiunilor maritime.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.