Fost primar trimis în judecată pentru abuz în serviciu

397
Fost primar trimis în judecată pentru abuz în serviciu - judecata-1346144295.jpg
Un primar a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată. Este vorba de Vasila Lața, fost primar al municipiului Săcele, județul Brașov, în sarcina căruia s-a reținut faptul că, în lunile mai și iunie 2008, în calitate de primar al municipiului Săcele, județul Brașov, în scopul de a favoriza interesele financiare ale unei societăți comerciale din Brașov, cu ocazia redactării contractului de lucrări având ca obiect lucrările de reparare a unor drumuri din municipiul Săcele, a inserat în cuprinsul contractului prevederi contrare legislației relevante în domeniu. De asemenea, cu prilejul executării acestui contract, nu a luat măsuri de supraveghere a lucrărilor și de recepție a acestora și a acceptat decontarea de două ori a unor cheltuieli și a unor lucrări neexecutate.

Prin aceste nereguli, inculpatul a creat în dauna Primăriei municipiului Săcele un prejudiciu în valoare totală de 233.330,51 lei. Până la finalizarea cercetărilor, Primăria Săcele nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra a patru terenuri și a unui autoturism aparținând inculpatului Vasile Lața.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Brașov.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2018 secunde