Fostul lider al lumii interlope, Săceanu, condus pe ultimul drum. Cadavrul a fost luat cu forța de la morgă / Galerie Foto

3229
6

Articole de la același autor

Personaj controversat, cândva nume de temut în județul de la malul mării, "Săceanu" a fost condus ieri pe ultimul drum. Sute de oameni, unii veniți din țară, s-au strâns în fața locuinței sale din cartierul constănțean Piața Chiliei pentru a-și lua adio. 


Constănțeanul Ismail Iașar cunoscut mai degrabă drept "Săceanu", s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Cândva, după cum spun și oamenii legii, era un nume de temut în lumea afacerilor subterane din județul de la malul mării. Numele lui a fost asociat în nenumărate rânduri cu jocurile de noroc și camăta, ba chiar, în anii 90, presa titra că era "stăpânul unei jumătăți de litoral" - cealaltă jumătate fiind sub influența lui Nuredin Beinur, din Mangalia. Despre "Săceanu" se spunea că și-a început afacerile ilegale în anii 80, fiind "valutist", precum mulți din cartierul Piața Chiliei, dar a știut să se impună.  


Considerat de amici ca fiind "Becali de Constanța"


Cei care l-au cunoscut, însă, și s-au adunat, ieri, în fața locuinței sale, pentru a-l conduce pe ultimul drum, spun că a fost un om cu un suflet mare, ce i-a ajutat pe cei care i-au cerut sprijinul. "Eu nu sunt turcoaică, sunt aromâncă, stau de șapte ani în acest cartier. Și, într-adevăr, a fost un om mare, în ciu-da a ceea ce se spunea despre el. Te ajuta și nu voia, de multe ori, nimic înapoi. Toți care suntem aici, în cartier, îi deplângem moartea", ne spunea, ieri, o vecină venită la căpătâiul constănțeanului. 
Și aceasta, precum alte persoane prezente, au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui "Săceanu"; unii l-au supranumit "Gigi Becali al Constanței", alții l-au comparat cu Suleyman Magnificul.  


"Nu era interlop, era un cunoscut om de afaceri!"


Cât privește ceea ce s-a spus în repetate rânduri despre el, rudele spun că nu a fost interlop, ci "un cunoscut afacerist". "A avut numeroase proprietăți, și aici, în Piața Chiliei, și în alte zone; a avut clădiri, un mini-hotel, magazin, le închiria și primea chirii", a adăugat un nepot. 


Vestea că "Săceanu" a murit s-a răspândit repede, iar la orele prânzului, când a fost dus către Cimitirul Musulman, sute de oameni - unii veniți din țară, din Galați, București, Teleorman, Sibiu etc - se aflau în fața locuinței sale, aflată chiar vizavi de Secția 1 Poliție. 




Cât privește boala care l-a răpus, rudele au negat că ar fi fost vorba despre cancer. "În urmă cu vreo trei săptămâni, unchiul meu a fost operat la București, pentru o infecție la stomac. Dar pentru că era și bolnav de diabet, nu s-a recuperat cum trebuia după ope-rație, așa că, în loc să stea trei zile în spital, cum ziceau medicii, a stat două săptămâni. Bine, am insistat și noi, rudele, pentru a fi totul bine. După două săptămâni a fost externat și a venit acasă, dar s-a simțit rău în continuare, a avut febră. Așa că a fost dus la Spitalul Județean, unde l-au internat direct la Terapie Intensivă. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic și a murit, dar nu din cauza cancerului. Repet, a avut niște complicații, în urma operației, din cauza diabetului", a ținut să precizeze un nepot al constănțeanului. 
Potrivit rudelor, duminică seara, la priveghiul lui "Săceanu" a venit inclusiv Adrian Minune, care a cântat câteva melodii. 


Sesizare la 112 


Poliția Constanța a demarat o anchetă, ieri, cu privire la împreju-rările în care trupul neînsuflețit al lui "Săceanu" a fost luat, duminică seara, din incinta Spitalului Județean Constanța. Potrivit oamenilor legii, un angajat al spitalului a apelat la Serviciul unic de urgență 112, duminică seara, reclamând că rudele constănțeanului au intrat în spital și au ridicat cadavrul, fără a avea permisiunea medicilor. De altfel, chiar și rudele acestuia spuneau, ieri, înainte de în-mormântare, că au întâmpinat piedici din partea cadrelor medicale când au dorit să ridice trupul neînsuflețit. "Ei voiau să-l mai țină, să-i facă autopsie. Ce este aia, nu există așa ceva la musulmani!", s-a arătat indignat unul dintre cei prezenți la înmormântare. 
Cert este, însă, că polițiștii constănțeni efectuează o investigație, pentru a stabili dacă există elementele comiterii vreunei infracțiuni. 


Comentează știrea

A.Marasteanu
18 februarie 2014
Reclama nedorita de majoritatea romanilor!

Nu stiu cum se face, dar de cate ori moare un garoi, sau interlop de felul lui Saceanu, presa trebuie sa faca "reclama" acesor indivizi si apucaturilor tribale specifice etniilor din care provin!

geo
18 februarie 2014
politia

Era momentul pentru voi baieti sa faceti arestari mai mult ca sigur printre cei veniti la inmormantare se aflau si multe persoane cautate de voi, ce spuneti?

ionela
18 februarie 2014
"" saceanu ""

cu iertare a-mi fi fata de mort dar nu era asa un personaj de care sa se vorbeasca atat in ziare si pe net despre moartea lui ...mass media e cea care ii face pe acesti oameni atat de " celebri "

sf. dracu
18 februarie 2014
ACAB

politia, ca de obicei, isi lustruiau bastoanele, uitandu-se pe siturile cu matrimoniale, urmarind adevaratii infractori, aia care posteaza mascari la anunturile deocheate.

sf. dracu
18 februarie 2014
erata

politaii, scuze

SWAT
18 februarie 2014
" OM DE AFACERI ? "

Si cersatorul de la coltul strazii este om de afaceri,iti transfera banii din buzunarul tau, platiti ca taxe la stat, in buzunarul sau ( ajutor social pentru putori )

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6894 secunde