Poliţiştii constănțeni desfăşoară, în această perioadă, activităţi pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice. În cursul zilei de joi, 2 decembrie, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase au identificat 150 de kilograme de articole pirotehnice, deținute în mod ilegal. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 2 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat, în municipiul Constanța, 2 bărbați, de 21, respectiv 29 de ani, care dețineau și ofereau spre vânzare articole pirotehnice de diferite mărci și categorii, nefiind autorizați în acest sens, materialele fiind depozitate într-un autoturism.
Polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, 150 de kilograme de articole pirotehnice (petarde și baterii de jocuri de artificii din categoriile P1, P2, F2 și F3), deținute fără autorizație.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.
****
Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile 1 (de exemplu: steluțe, lumânari scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți) pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice 2, 3 și 4, precum și a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scenă (T2) și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg.
Articolele pirotehnice de scenă din categoria T1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.
Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
- Între orele 24.00-06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
- La o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;
- La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
- La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
- Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
- La o distanță mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
- Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;
- Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.