Marinarii militari din garnizoana Constanța au participat luni dimineață, 26 iunie, la ceremonialul militar și religios dedicat sărbătoririi „Zilei Drapelului Naţional al României”, organizat pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.
La această activitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, dintre care îi amintim pe Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, și Ali Șenol, subprefectul Constanței, ai organizaţiilor nonguvernamentale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere, militari din garnizoana Constanţa, și Cercetașii României.
Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la data de 26 iunie 1848, atunci când a fost adoptat Tricolorul (roșu, galben și albastru) ca steag al tuturor românilor.
La 1/13 septembrie 1863, cu prilejul aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, s-au distribuit unităților militare noi drapele tricolore. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a rostit atunci o impresionantă cuvântare în cadrul căreia a definit cu alese cuvinte steagul țării: „Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbelșugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții, unde se vor naște copiii noștri!.....Steagul este totodată trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României".