Anchetă de amploare în satul Credința

Frații copilului vândut în Cipru nu există în acte

180
1
Familia din satul constănțean Credința, suspectată că și-ar fi vândut un copil în Cipru, este anchetată pentru rele tratamente aplicate minorului. Deocamdată, au afirmat anchetatorii pentru "Cuget Liber", având în vedere probele existente, aceasta este singura infrac-țiune de care pot fi suspectați, concret, cei doi părinți. Între timp, însă, se desfășoară o anchetă pentru a stabili în ce condiții a ajuns co-pilul la cuplul de peste hotare. "Dacă părinții au acționat în interesul suprem al copilului și nu au obținut niciun profit material de pe urma acestui fapt, nu se poate lua nicio măsură împotriva lor. Însă, dacă au obținut profit personal, vor fi anchetați penal pentru trafic de persoane", a declarat George Caraivan, șeful Secției Poliției Rurale 9 Topraisar, în atenția căreia se află cazul. De altfel, tatăl, Jean Glogoveanu, nu a negat la audieri că unul dintre cei nouă copiii s-ar afla peste hotare, dar a susținut că nu l-a vândut, ci l-au luat nașii pentru a avea o viață mai bună. Ieri, asistenții din cadrul Direcției Generale de Asis-tență Socială și Protecția Copilului s-au deplasat în satul Credința, pentru o anchetă socială, pentru a stabili în ce condiții trăiesc ceilalți cinci copii, aflați în gospodăria celor doi și dacă se impune luarea lor din familie. "Ancheta este în desfășurare, trebuie să stabilim câți copii sunt, pe unde sunt și abia apoi vom anunța ce decizie s-a luat", a afirmat Mihaela Ristea, directorul adjunct al instituției.

Trebuie precizat că familia este de mult timp în evi-dențele Serviciului de Asis-tență Socială din cadrul Primăriei Chirnogeni, după cum a precizat primarul Gheorghe Manta. "Au beneficiat de ajutor social, în prezent nu mai primesc pentru că nu au mai depus actele necesare. Doi dintre copii, de 9 și 13 ani, nu au acte de stare civile; au fost făcute demersurile și au fost îndrumați în permanență să vină pentru obținerea actelor, dar până în prezent nu s-au preocupat de acest aspect. Este o familie cu probleme, muncesc cu ziua prin sat, iar condițiile în care trăiesc sunt precare", a afirmat edilul șef. Pe de altă parte, nu se poate să ignorăm ce spun oamenii din sat, și anume că bărbatul este "printre primii când este vorba de furat din sistemul de irigații, pentru fier vechi". Reamintim că întreaga poveste din satul constăn-țean a ieșit la iveală săptă-mâna aceasta, după ce o femeie din Valea Dacilor a mers la Poliție și a reclamat că vărul ei i-ar fi "sugerat" să-i dea 10.000 de lei, în schimbul unuia dintre copii, o fetiță de opt anișori. Femeia a povestit că are de doi ani fetița în creștere, deși fără forme legale; de Paști a dus-o la locuința părinților ei, pentru a-și vedea frații. La plecare, părinții nu au mai lăsat-o să o ia acasă. Mai mult, femeia a fost cea care le-a spus polițiștilor că, din ce a aflat de la săteni, cuplul din Credința și-ar fi vândut un alt copil unui cuplu din Mangalia, care a plecat cu minorul în Cipru.

Comentează știrea

Craii de curte veche
9 mai 2013
Se face conducerea DGASPCca nu stie

Ce ne miram ? In municipiul lui mazarica si al uslasilor in cartierul Piata Chilieii sunt copii fara acte , in virsta de peste 7 ani , nu merg la scoala ca nu au acte de stare civila. Cine mai stie citi sunt intr-o curte ? Nu au carte de imobil in care sectoristul ieri azi politistul de proximitate sa vada scris citi memebri sunt intr-o familie.Pe cine intereseaza soarta copiilor de turci saraci zis si tigani din piata chililiei? pe usl-isti nimeni nene.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Aprilie 2013
Stire din Actual : Ciprul, tratat ca un cobai de UE
Pagina a fost generata in 0.5775 secunde