Fregata „Regele Ferdinand”, prima navă de război a României, imprimată pe o medalie!

208

Articole de la același autor

Cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I și a 90 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române a primei nave de război, care de altfel a purtat denumirea monarhului, distrugătorul „Regele Ferdinand” – tradiția continuată astăzi de fregata „Regele Ferdinand”, va fi realizată o medalie aniversară.

Medalia aniversară intitulată „155 de ani de la nașterea lui Ferdinand I - Întregitorul / Fregata” va fi realizată în ediție limitată, 130 de exemplare, 90 din argint și 40 din cupru, și reprezintă profilurile stilizate ale celor două nave de război și chipul monarhului alături de Arcul de Triumf.



Lansarea oficială a medaliei va avea loc la Muzeul Național al Marinei Române, vineri, 2 octombrie, ora 11.00, eveniment la care sunt invitați foștii comandanți ai fregatei „Regele Ferdinand”, actualul comandant și conducerea Flotei Navale. Medalia va putea fi admirată și cumpărată de la reprezentanții Monetăriei Statului, care se vor afla la sediul muzeului, vineri, 2 octombrie, orele 10.30-16.00, sâmbătă, 3 octombrie, orele 09.30-16.00, și duminică, 4 octombrie, orele 09.30-13.00.



Distrugătorul „Regele Ferdinand” a participat la numeroase misiuni de luptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și la cea mai mare operațiune navală din Marea Neagră, pentru evacuarea trupelor române din Peninsula Crimeea, care a avut loc în anul 1944. Șase decenii mai târziu, în anul 2004, după aderarea țării noastre la NATO, prima navă de război intrată în serviciul Forțelor Navale Române a primit misiunea onorabilă de a purta, cu demnitate și cu cinste, numele Regelui Ferdinand I. Fregata „Regele Ferdinand” și-a câștigat un loc binemeritat în cadrul colecțiilor aniversare emise de Monetăria Statului, prin eforturile și realizările de excepție ale echipajului navei, din anul 2004 până în prezent, multe dintre acestea fiind executate pentru prima dată de o navă de război românească. Premierele înscrise de această navă și de echipajul său, în istoria recentă a Forțelor Navale Române, sunt consemnate în anul 2005, prin prima participare navală românească la o operație NATO, în anul 2011, prin executarea primei misiuni reale de luptă de după cel de-Al Doilea Război Mondial, și, în anul 2012, prin tranzitarea Canalului Suez și participarea la o operație UE de luptă împotriva pirateriei navale în Oceanul Indian.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5249 secunde