Fregata "Regele Ferdinand" va pleca, astăzi, din Portul Constanța, pentru a participa la exerciții navale în Marea Mediterană și la Operațiunea "Active Endeavour", echipajul fiind compus din peste două sute de marinari. Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, fregata va participa, în perioada 24 septembrie - 10 octombrie, la exercițiul "Noble Midas", care se va desfășura în Marea Mediterană.
Pe parcursul acestuia, nava românească va fi evaluată NATO nivel II privind interoperabilitatea cu navele din țările Alianței. În luna iulie a acestui an, nava a fost evaluată național nivel II în cadrul exercițiului "Breeze –Certex" care a avut loc în Bulgaria.
De asemenea, în perioada 10 octombrie - 13 noiembrie Fregata "Regele Ferdinand" va participa la Operația "Active Endeavour", care se desfășoară, sub comandă NATO, în Marea Mediterană. Aceasta este a treia participare a navei în cadrul acțiunii de monitorizare a traficului naval și aerian în scopul combaterii traficului ilegal și al acțiunilor navale asimetrice.
Ceremonialul prilejuit de plecarea navei în misiune va avea loc vineri dimineață, în prezența unor oficialități militare, a reprezentanților autorităților locale, a unor veterani, cadre militare în rezervă și în retragere, precum și a membrilor familiilor echipajului.
Fegata "Regele Ferdinand" este comandată de comandorul Marian Săvulescu și va avea la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 203 de marinari, dintre care 16 ofițeri.