Frontiera Tomis, din nou pe teren! Echipa Gărzii de Coastă revine în Campionatul Național de Oină

31
1 min citire
Frontiera Tomis, din nou pe teren! Echipa Gărzii de Coastă revine în Campionatul Național de Oină - frontiera-1781878647.webp
Echipa Frontiera Tomis Constanța, reprezentanta Gărzii de Coastă, revine în Campionatul Național de Oină după o pauză de un an, pregătită să reia lupta în competiția dedicată sportului național al României.
Formația constănțeană abordează noul sezon cu un lot întinerit, care îmbină experiența sportivilor consacrați cu entuziasmul noii generații de jucători. Reprezentanții echipei își propun să continue tradiția performanței și să contribuie la promovarea și dezvoltarea oinei atât la nivel local, cât și național.
Participarea în Campionatul Național de Oină reprezintă pentru sportivii Frontiera Tomis Constanța mai mult decât o competiție sportivă. Echipa promovează valori precum disciplina, responsabilitatea, spiritul de echipă și fair-play-ul, principii care stau la baza activității sportive și profesionale.
Deși drumul către rezultate importante presupune multă muncă și perseverență, reprezentanții clubului privesc cu optimism noul sezon și speră să readucă Frontiera Tomis Constanța printre formațiile de referință ale oinei românești.
Cu această ocazie, Garda de Coastă a transmis felicitări tuturor echipelor participante și și-a exprimat convingerea că noul sezon competițional va oferi meciuri spectaculoase și exemple autentice de spirit sportiv.
Totodată, Frontiera Tomis Constanța și Garda de Coastă au mulțumit Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) pentru sprijinul acordat echipei și pentru implicarea constantă în susținerea activității sportive, contribuind la continuitatea și dezvoltarea proiectului sportiv constănțean.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0372 secunde