Fugar împușcat de polițiști în cap. Complicii lui încă sunt căutați

283
Fugar împușcat de polițiști în cap. Complicii lui încă sunt căutați - fugarimpuscatdepolitisti-1576700831.jpg
Un incident grav s-a petrecut miercuri dimineață în județul Constanța, în urma căruia un tânăr de 20 de ani se zbate între viață și moarte. Acesta a fost împușcat în cap de polițiști, în timp ce se afla pe bancheta din spate a unui autovehicul pe care îl urmăreau. Alți doi bărbați care se aflau în mașină au reușit să fugă și sunt în continuare căutați de oamenii legii.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, incidentul s-a petrecut în jurul orei 4.20, când o patrulă formată din doi polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat, pe bulevardul Năvodari, un autoturism care avea avarii, fiind cu parbrizul spart, motiv pentru care au procedat la efectuarea de semnal regulamentar de oprire. 


Deoarece conducătorul autoturismului nu s-a conformat, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, cu mijloacele acustice și luminoase în funcțiune, pe mai multe străzi din orașul Năvodari, cu direcția spre localitatea Lumina. "În timpul urmăririi, polițiștii au tras un foc de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată, conducătorul auto nu s-a conformat, continuând deplasarea, în acest timp fiind efectuate, în total, trei focuri de avertisment în plan vertical", explică Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța. 


În ciuda focurilor trase de polițiști, autoturismul și-a continuat deplasarea până în zona unei bariere de cale ferată (zona Usas), unde polițiștii au încercat să îl determine, din nou, pe conducătorul auto sa oprească, însă din cauza faptului că acesta nu s-a conformat, au executat un foc de avertisment în plan vertical, iar apoi alte cinci focuri spre autoturismul în cauză, care efectua manevre de întoarcere pentru a-și asigura scăparea. În deplasarea lui, autoturismul s-a îndreptat în mod intenționat spre polițiștii aflați la fața locului, care au fost nevoiți să se retragă în autospeciala de poliție.


La intrarea în localitatea Corbu, autoturismul a virat la dreapta pe un drum de exploatare agricolă, unde a fost abandonat, două persoane fugind de la fața locului. "O altă persoană a fost găsită de polițiști pe bancheta din spate, fiind vorba despre un bărbat, inconștient, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirea situației de fapt și luarea unor măsuri legale care se impun", mai precizează oamenii legii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1975 secunde