Abrogarea pensiilor i-a scos în stradă. Grefierii amenință cu blocarea instanțelor

203
Abrogarea pensiilor i-a scos în stradă. Grefierii amenință cu blocarea instanțelor - fotofondprotestgrefieri1-1576700766.jpg
Vestea că ar putea rămâne fără pensiile de serviciu i-a scos pe grefierii din întreaga țară în stradă. Aceștia se tem că propunerile legislative din ultima perioadă, privind abrogarea pensiilor speciale, ar putea duce la eliminarea pensiilor de care aceștia beneficiază în prezent și pe care le numesc pensii de serviciu.


O parte din activitatea Curții de Apel Constanța a fost blocată, ieri dimineață, timp de mai bine de o oră, în urma protestului spontan al grefierilor care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor aflate sub jurisdicția Curții de Apel. Este vorba despre personalul auxiliar din instanțe și parchete, alcătuit din grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT, care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție.
Cu toții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la eliminarea pensiilor de serviciu, pe care le consideră nu doar perfect legale ci un drept, având în vedere principiul contributivității, dar și interdicțiile și incompatibilitățile pe care le impun această profesie a grefierilor. "Personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete beneficiază de dreptul de pensie de serviciu, iar nu pensie specială, în fapt, fiind vorba despre o pensie ocupațională, astfel cum este denumită în Uniunea Europeană. Dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar a fost reglementat prin lege, încă din anul 2004, prevederile legale impunând o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate și împlinirea vârstei de 60 de ani, cerințe care nu sunt impuse niciunei categorii de personal care beneficiază de pensie de serviciu. O nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilității cadrului normativ și privează categoria noastră profesională de o minimă stabilitate financiară pe termen scurt și mediu", explică președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Cătălin Trăistaru.


Contribuțiile grefierilor către stat – 57,5% din venit, lunar


Acesta atrage atenția că abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate va genera masive mișcări de protest, care vor conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete. "În trecut, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate se calcula procent în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, din ultimul an anterior datei la care se depune cererea de pensionare, însă, după apariția OUG nr. 59/2017, acest cuantum a fost limitat la media ultimelor 12 salarii nete avute în plată înainte de pensionare. Având în vedere că în plată media salarială a personalului auxiliar de specialitate este de aproximativ 4.500 de lei, pensia de serviciu nu depășește acest cuantum, aspect ce poate fi probat din datele Casei Naționale de Pensii Publice, de unde rezultă că pensia medie a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete este de 4.389 de lei, un număr de 3.849 de beneficiari și doar 2.479 lei sunt suportați din Bugetul de stat. În plus, lunar, grefierilor li se rețin contribuții către stat într-un cuantum de 57,5% din venitul brut realizat", subliniază liderul de sindicat.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4239 secunde