Astăzi, 25 aprilie, polițiștii Serviciului Municipal de
Investigații Criminale Constanța, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, efectuează trei percheziții
domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune
și șantaj.
Perchezițiile se desfășoară la locuințele a trei bărbați
bănuiți în dosar, din municipiul București și județele Ilfov și Cluj.
Potrivit cercetărilor de până acum, în perioada mai 2022
– februarie 2024, cei trei au indus în eroare alte trei persoane din județul
Constanța și municipiul București, susținând că sunt ingineri angajați la o
anumită societate comercială și convingându-i să încheie contracte de prestări
servicii cu aceștia, pentru realizarea unor lucrări de extindere și reparare a
imobilelor victimelor.
Astfel, au încasat de la persoanele vătămate un avans
total de 95.000 de lei, după care au realizat lucrări temporare, ce nu
corespund normelor tehnice în vigoare.
Totodată, cei trei bărbați au obligat victimele să le
trimită suma totală de 176.000 de lei, amenințându-le că muncitorii vor părăsi
lucrările începute și le vor lăsa fără acoperișuri.
Suportul de specialitate al acțiunii a fost asigurat de
Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar la percheziții participă și
polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale București, Direcția
Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele de poliție județene
Ilfov și Cluj, precum și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni
speciale din București, Ilfov și Cluj.