"Fugarii" Constanței pun pe jar Poliția Rutieră

473
1
3 min citire
În medie, la Constanța, polițiștii de la Rutieră înregistrează patru cazuri cu accidente cu fugă de la fața locului pe săptămână, ceea ce înseamnă foarte mult pentru efectivul de oameni care trebuie angrenat în căutarea unui "fugar".
De multe ori, victimele, șocate de cele întâmplate, nu sunt în stare să dea vreun detaliu vizavi de mașina care le-a lovit, darămite de șofer, așa că polițiștii de la Rutieră caută, practic, acul în carul cu fân.
"Doar norocul, câteodată, face ca acești indivizi să fie prinși într-un timp relativ scurt", ne-a declarat comisarul șef Tudorel Dogaru, de la Serviciul Poliției Rutiere Constanța. Mai mult, cercetările într-un asemenea caz presupun verificări la fața locului, căutarea de martori și audierea lor, vizionarea înregistrărilor video (dacă există camere în zona respectivă), o sumedenie de activități care necesită timp și oameni chemați de multe ori din timpul lor liber.
Victima s-a dat "lovită" după trei ore!
Există situații, așa cum s-a întâmplat în urmă cu două zile, când șoferii dau dovadă crasă de necunoașterea legii. Un tânăr de 20 de ani, Bogdan Leonard Gontariu, din Vatra Dornei, care conducea, luni, pe la ora 12, un autoturism marca Hyundai, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni de la Școala nr. 27, nu a acordat prioritate și a accidentat-o pe Sultana Drogeanu, de 84 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni. Tânărul a oprit, s-a interesat cum se simte bătrâna, dar cum aceasta a spus că este ok, a plecat mai departe. Numai că, după câteva ore, femeia a simțit că o doare tot mai tare o mână, s-a dus la spital, iar medicii au constatat că are o fractură. Așa se face că, abia după trei ore de la producerea accidentului, polițiștii au fost anunțați de producerea lui.
Bătrâna nu a ținut minte decât că autoturismul era de culoare gri, așa că polițiștii au demarat cercetările cu speranțe mici că ar putea să-l mai prindă pe autor. Norocul a făcut ca, în câteva ore, acesta să fie identificat.
Necunoașterea legii nu te scapă de efectele ei!
Astfel de situații se întâmplă, din câte se pare, frecvent, iar asta pentru că șoferii, în mod special, dar și pietonii dau dovadă că nu cunosc legea. "Șoferii trebuie să anunțe imediat Poliția atunci când lovesc o persoană. Nu contează dacă aceasta spune că se simte bine. El este dator să anunțe Ambulanța, prin 112, și Poliția Rutieră! Altfel, repercursiunile sunt grave, chiar dacă evenimentul nu s-a produs, poate, din cauza lor!", ne-a mai spus comisarul șef Dogaru.
De altfel, orice conducător auto ar trebui să cunoască aceste reguli, mai ales că ele sunt stipulate, expres, în Ordonanța de Urgență nr. 195 privind circulația pe drumurile publice.
La art. 89, alineatul (1), se spune că "părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competen-te, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încu-viințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani".
"Șoferii trebuie să știe că nu li se poate întâmpla nimic dacă vin și dau o declarație la Poliție cu privire la cele întâmplate. Dacă, Doamne ferește, victima se simte rău și ajunge la spital, repercusiunile asupra lor sunt grave. Dacă persoana respectivă se simte bine, în timp lucrarea e clasată, iar el poate dormi liniștit că a făcut ceea ce trebuia", spune Dogaru.
În același articol al Ordonanței amintite, dar la alineatul (5), se spune "nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului, dacă victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție".

Comentează știrea

Miruna
6 martie 2012
politia cta a dat materialul asta ca sa-si acopere incompetenta si coruptia in cazul batausilor cu ''biemvieu'' din trafic caroa nu vrea sa le dea numele

AM MAI SPUS- O ,O MARE PARTE DIN POLITIA CTA E VARZA,MAI ALES SECTIILE 3 SI 5 -CELE M CORUPTE Cand am mai scris asta au sarit de fund in sus politaii de la 5 (cat si cei care critica orice scrie cineva)..eu ma intreb,si ca mn s-au intreba t retoric multi,..dati numele unor victime ale unor accidente ,ale unor minori in diferite infractiuni,numele unor MARTORI NEVINOVATI le dati dati in ziar si le faceti publice dar numele unor jegosi si interlopi nu le puteti da? nu e prima ,nici a 100 oara cand pulitia romana e muma cu unii, si ciuma cu altii...din pacate e muma tocmai cu infractorii de multe ori:((

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Martie 2012
Stire din Eveniment : Accident rutier la Ovidiu
Pagina a fost generata in 0.0422 secunde