Galerie FOTO. Triplă CRIMĂ într-o familie din CONSTANȚA. Tânărul suspectat de OMOR A FOST PRINS - UPDATE

5540
1

Articole de la același autor

UPDATE 10,00 - Principalul suspect în cazul triplei crime, Stoica Ștefan Alexandru, a fost găsit în Cumpăna, pe o bancă, în fața casei unui prieten. La sosirea polițiștilor, cei doi stăteau de vorbă. Acesta a fost pașnic, nu a opus rezistență în momentul în care oamenii legii l-au ridicat pentru a-l duce la sediul Poliției Constanța. Cu toate acestea, tânărul nu recunoaște crimele, ci susține că nu a făcut nimic. 


UPDATE 9,22 - Mama suspectului spune că cele două femei, mamă și fiică, ar fi luat pensia recent, 1000-1200 lei fiecare, iar nepotul, principalul suspect în cazul crimei, le-ar fi luat banii pentru a-și lua droguri. De altfel, polițiștii au găsit casa răvășită semn că tânărul a căutat banii rudelor. 


UPDATE 9,00 - Cele trei victime sunt Pârvuleț Gherghina, 81 de ani-bunica tânărului, Mărțoiu Paraschiva, 58 ani, mătușa acestuia și Cristian Marius, 19 ani, un văr.


UPDATE 7,30 - Tânărul suspectat că a comis TRIPLA CRIMĂ din Constanța A FOST PRINS


UPDATE - 00,40 - Cele trei cadavre au fost identificate. Este vorba despre bunica, mătușa și vărul de 19 ani al lui Stoica Alexandru. 


UPDATE 23,30 - Polițiștii rutieri efectuează o acțiune de amploare pentru identificarea presupusului autor al triplei crime. Echipajele trag pe dreapta toate autoturismele pentru a-l depista pe tânăr, aceștia fiind ajutați de o fotografie de a lui. 


UPDATE 23,00 - Polițiștii au împânzit orașul, suspectul fiind căutat în continuare de oamenii legii.


UPDATE 22,00 - Răsturnare de situație. Potrivit unei informații de ultimă oră, este vorba despre o triplă CRIMĂ în CONSTANȚA. Polițiștii sunt pe urmele ucigașului. Se pare că ar fi vorba despre Stoica Ștefan Alexandru, nepotul uneia dintre victime. Acesta ar fi comis tripla crimă.


UPDATE  20,30 - La fața locului au fost descoperite un ciocan și un cuțit, cel mai probabil armele folosite în comiterea crimei.


UPDATE 20,00 - Tânărul locuia cu cele două femei. Tatăl lui s-a sinucis în urmă cu câțiva ani, iar mama se recăsătorise și locuia în altă parte.


UPDATE 19,30 - Din spusele vecinilor, ieri femeile au luat pensia. Presupusul criminal le-ar fi cerut banii. De menționat că acesta era cunoscut ca fiind consumator de droguri.


"Urmează a se stabili cauza morții, au fost găsite urme de sânge peste tot, iar cele trei cadavre se aflau la intrarea în casă." a declarat comisarul șef Camil Manea, adjunct al IPJ Constanța.


UPDATE 19,00 - Vecinii spun că tânărul era cunoscut ca având probleme psihice, că le-ar fi amenințat în repetate rânduri pe cele două femei că le omoară. 


18,40 - Trupurile fără suflare a trei persoane au fost găsite într-o casă din cartierul Viile Noi din Constanța. Este vorba despre două femei și un tânăr în vârstă de aproximativ 24 de ani. Motivul morții nu a fost încă stabilit. Ipoteza luată în calcul de polițisti este aceea că bărbatul le-a omorât pe cele două femei, apoi s-a sinucis. Tânărul fusese eliberat de puțin timp din închisoare. Vecinii femeilor ucise spun că ele erau bunica, respectiv mătușa celui care s-a sinucis. 








Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8234 secunde