Un accident rutier grav s-a petrecut noaptea trecută, în stațiunea Mamaia, la ieșirea spre Năvodari. Două autovehicule s-au ciocnit violent. Salvatorii veniți la fața locului au găsit o persoană încarcerată, în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor medicilor, aceasta nu a putut fi salvată. Alte două persoane au fost rănite grav.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în data de 24 august, în jurul orei 00.40, un bărbat, de 22 de ani, a condus un autoturism cu volan pe partea dreapta, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, banda nr. 2, dinspre Năvodari către Constanța. Ajungând la sensul giratoriu din dreptul unui hotel, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, la ieșirea din acesta, a pierdut controlul direcției de mers către stânga, pătrunzând pe sensul opus de mers și întrând în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 35 de ani.
În urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului de 35 de ani și vătămarea corporală ușoară a doi pasageri, unul de 17 ani ce se afla în primul autoturism, respectiv unul de 24 de ani, pasager dreapta față în al doilea autoturism.