Garda de Coastă supraveghează Marea Neagră cu drone tip elicopter și în 2022

261
Garda de Coastă supraveghează Marea Neagră cu drone tip elicopter și în 2022 - xfonddrona-1653995562.jpg
Poliția de Frontieră Română, în parteneriat cu Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă – E.M.S.A., a realizat demersuri pentru reactivarea serviciului MALE RPAS (Medium Altitude Long Endurance - Remotely Piloted Aircraft System), care constă în utilizarea unui sistem de pilotare de la distanță a aparatelor de zbor fără pilot, respectiv a unor drone de dimensiuni mici – tip elicopter, la Marea Neagră. Sistemul de supraveghere a fost reactivat începând din martie 2022.

Similar anului precedent, serviciul este operat prin folosirea dronelor model Camcopter S-100 pentru supravegherea multifuncțională a zonei costiere adiacente României la Marea Neagră, al cărui cost de exploatare este acoperit în totalitate de către organismul european prin contractarea companiei SCHIEBEL Aircraft GmbH, au anunțat reprezentanții Poliției Rutiere.

„Autoritățile naționale cu competențe în reglementarea activităților aeriene, respectiv Statul Major al Forțelor Aeriene și ROMATSA R.A., au susținut demersul Poliției de Frontieră Române pentru implementarea și operaționalizarea serviciului, precum și dezvoltarea acestuia pe viitor, astfel încât la nivel național să se poată beneficia permanent de suportul acordat de către E.M.S.A. în domeniul îndeplinirii funcțiilor gărzilor de coastă, prin furnizarea unor mijloace tehnice inovative și performante care să asigure supravegherea aeriană a spațiului maritim și a traficului naval, implicit crearea unei imagini operative de ansamblu care să conducă la conștientizarea situației în zona de responsabilitate.

Serviciul are o contribuție deosebit de importantă în cadrul misiunilor specifice executate de efectivele proprii pentru supravegherea frontierei de stat, monitorizarea traficului naval, căutarea și salvarea pe mare, protejarea mediului marin, precum și asigurarea intereselor statului român în zona contiguă și zona economică exclusivă”, au mai arătat polițiștii de frontieră.

Accesul pentru vizualizarea și efectuarea schimbului de date și informații în timp real, precum și valorificarea rezultatelor în urma misiunilor de zbor au fost puse la dispoziție către autorități naționale cu responsabilități în sectorul maritim, precum A.N.R. și A.N.P.A., în baza acordurilor instituționale de cooperare.

De asemenea, serviciul va fi folosit și în cadrul operațiunii cu scopuri multiple la Marea Neagră – Multipurpose Maritime Operation 2022 - coordonată de Agenția Frontex. Operațiunea de referință pentru anul în curs se va executa asemănător cu celelalte operațiuni derulate în anii anteriori, prin participarea instituțiilor naționale A.N.R. și A.N.P.A., precum și a autorităților corespondente din Bulgaria, urmând ca la cererea omologilor bulgari, serviciul aflat în discuție să poată fi operat și în spațiul aerian aferent zonei maritime aflate în responsabilitatea acestora, având în vedere performanțele tehnice disponibile.

Printre rezultatele utilizării serviciului în anul 2021, respectiv anul 2022, pot fi reliefate detecții la suprafața mării ale unor pete de hidrocarburi, cu posibilă proveniență de la navele comerciale aflate în tranzit, precum și evenimente legate de securitate și siguranța maritimă.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5398 secunde