Garda de Coastă vine cu extemporale pentru polițiștii de frontieră constănțeni

3218
3
Garda de Coastă vine cu extemporale pentru polițiștii de frontieră constănțeni - dumitruraducomandantpolitiadefro-1324049789.jpg

Articole de la același autor

Anunțată de aproape un an, Garda de Coastă a fost, în sfârșit, înființată. Apariția noii structuri aduce însă o perioadă grea pentru polițiștii de frontieră, căci urmează să fie supuși unor evaluări profesionale.

Legea care prevede reorganizarea Poliției de Frontieră Române a intrat în vigoare pe 15 decembrie, astfel că, începând de la această dată Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Constanța a încetat să existe. Instituția a fost înglobată, alături de inspectoratele similare din Tulcea, Ialomița și Brăila, în Garda de Coastă.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră Română, în fruntea noii structuri a fost numit, interimar, comisarul șef Dumitru Radu, care până mai deunăzi a condus IJPF Constanța.
De asemenea, odată cu acesta au fost numiți, tot interimar, și adjuncții care îl vor secunda pe cms. șef Radu. Este vorba despre comisarii șefi Marin Dincă, adjunctul IJPF Brăila (care este responsabil de partea operativă), Cristian Tomșa, adjunct în cadrul IJPF Tulcea (responsabil logistică) și Leontin Cezar, adjunct în cadrul IJPF Constanța (responsabil marină). Concursurile pentru funcțiile de conducere urmează să fie organizate, cel mai probabil, în ianuarie 2012.

Polițiștii de frontieră vor fi evaluați
Același comunicat prevede, de asemenea, realizarea de evaluări în perioada următoare: "Fiecare structură teritorială va face o analiză a posturilor existente, urmând să facă demersurile, în condițiile legii și a dispozițiilor interne, de ocupare a acestora cu personalul avut la dispoziție, printr-o evaluare profesională, în funcție de specificul fiecărui post, precum și opțiunea și specializarea fiecărui lucrător". În urma acestor evaluări, la nivel național urmează să fie disponibilizați aproximativ 1.000 de lucrători, după cum se anunța încă de acum câteva luni. Aceștia sunt, însă, așteptați cu brațele deschise de Poliția Română, pentru a-i integra în polițiile rurale și în structurile de ordine publică.
În schimb, noua conducere a Gărzii de Coastă spune că, la Constanța, nu se pune problema de disponibilizări. "Sunt evaluări profesionale, iar posturile vor fi ocupate în funcție de competențe", a afirmat cms. șef Dumitru Radu.

Reorganizarea Poliției de Frontieră presupune, pe lângă înfiin-țarea Gărzii de Coastă, reducerea a 25 de posturi de conducere și reducerea personalului cu aproximativ 12%. De asemenea, au luat ființă inspectorate teritoriale la nivelul granițelor: Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, la frontiera cu Republica Moldova, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, la frontiera cu Bulgaria, pe Dunăre, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, la frontiera cu Serbia, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, la frontiera cu Ungaria, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, la frontiera cu Ucraina.

Comentează știrea

miki
20 decembrie 2011
garda de coasta

Mos Craciun,si-a facut un obicei de a veni in fiecare an cu un sac mare de surprize pentru lucratorii Politiei de Frontiera Romane incepand cu anul 1998, de cand politicul a intrat in sistem si a produs moartea Ministerului de Interne si aparitia noului Minister al Administratiei si Internelor, implicit politizarea si colonizarea sistemului cu pile,relatii, cunostinte si alte afinitati, ce nu au legatura cu pregatirea, experenta, profesinalismul si disciplina sistemului.Practic a fost VIRUSAT sistemul si capacitatea de actiune a M.I.In prezent ZEUS, este cel care dicteaza iar Dl.Igas Traian,reglementeaza si reduce, siguranta cetateanului, prin infintarea altor structuri si mai aservite politic (Politia locala,politia politica, etc)formata din personal ce nu are nimic in comun cu ordinea si necesitatile obstei.

wali
1 ianuarie 2012
garda de coasta

ce sanse vor avea politistii de frontiera din alte judete, decat constanta, sa ocupe functii de conducere, nu-mi dau seama. este foarte greu sa dai un examen cand participa politrucii si cei din cauza carora au dat faliment fabricile de hartie igienica. prea multi au tacut cand s-au dat "examene" pentru recrutare si acum sufera in tacere si trebuie sa sustina examene dictate de politruci needucati, cu ba luat la 25 de ani, ori doctorate facute pe aiurea.

Ala care te va face infractorule
12 ianuarie 2012
Mananci cacat avortatule

Minti ca o jigodie....pe nevasta-ta tu ai evaluat-o si ai pus-o sefa de serviciu?....si tu ce cauti pe functia aia avand in vedere ca puti a prost si ti-ai cumparat toate diplomele.....cata spaga ai dat sa te puna astia pe functie?...cati politisti umariti penal ai numit pe functie?.....asta nu declari presei nesimtitule.....stau si ma tot intreb cat te mai rabda pamantul asta cacat pansat ce esti?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4891 secunde