Potrivit avocatului său

Generalul Trandafir de la ISU "Dobrogea" este "cel mai puțin vinovat"

541
Generalul Trandafir de la ISU
La data de 26 iunie vor expira mandatele de arestare preventivă emise pe numele colonelului Neculai Coman, prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", și a fostului șef al inspectoratului, generalul în rezervă Petre Trandafir.
Din câte se pare, în cazul lor, procurorii vor solicita prelungirea stării de arest preventiv și nu se va înregistra aceeași situație ca în cazul celor opt ofițeri eliberați, săptămâna trecută, pentru care procurorii DNA nu s-au sinchisit să mai ceară înnoirea manda-telor de arestare preventivă. Iar asta pentru că, din câte se pare, au considerat că au obținut de la ei toate informațiile de care aveau nevoie și nu au mai existat premisele reținerii lor în continuare.
Până și avocatul generalului Petre Trandafir este pesimist în ceea ce privește o posibilă eliberare a clientului său, mai ales că cei opt au declarat, la unison, împotriva acestuia și a colonelului Coman.
Avocatul consideră însă că, în toată această poveste ce priveș-te fraudarea concursului de la ISU "Dobrogea" - care a avut loc în anul 2007, generalul Trandafir este cel mai nevinovat și se vrea să fie scos țap ispășitor, doar pentru că nu a știut să anuleze la timp examenul, el nereali-zând "dimensiunile acestui de-zastru".
Adică suntem în faza în care inculpații dau vina unul pe celălalt, numai pentru a scăpa basma curată. Cei opt ofițeri spun că au respectat un ordin, cel al superiorilor (Coman și Trandafir), și că, fiind militari, "ordinul nu se discută, ci se execută", chiar dacă asta însemna să comită ilegalități (?!). Oare?!
Oricum, rămâne de văzut ce noutăți vor mai apărea în acest dosar și, mai ales, dacă, într-adevăr, procurorii vor solicita prelungirea mandatelor de ares-tare preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6905 secunde