Gesturi de umanitate. Jandarmii şi pompierii donează sânge

193

Articole de la același autor

Jandarmii şi pompierii din Constanţa s-au mobilizat pentru a dona sânge şi a salva viaţa semenilor lor.

Astfel, ieri, în baza parteneriatului dintre Jandarmeria Constanţa şi Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, 50 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa au dedicat o zi din viaţa lor pentru a dona sânge.

Acţiunea se va desfăşura până pe 15 septembrie, în scopul completării rezervelor sau pentru ajutorarea victimelor unor accidente, mai ales că unul dintre colegii lor de la Poliţia Transporturi se află în stare gravă, la Spitalul Judeţean Constanţa, la secţia de Terapie Intensivă.



„Lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Prin astfel de acţiuni, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile constănţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat. Este, în fond, un gest firesc, de normalitate”, fac un apel reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis”.



De asemenea, tot în această perioadă, salvatorii constănţeni s-au alăturat campaniei naționale Salvatorii donează pentru viaţă, campanie inițiată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în colaborare cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională. Acţiunea este organizată în contextul Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual pe 13 septembrie.

„Astfel, pe perioada campaniei, 70 de salvatori s-au mobilizat, în semn de solidaritate pentru cei care sunt în suferință și au nevoie de ajutorul nostru, manifestându-și prețuirea și grija față de viața semenilor”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5197 secunde