Gigi Becali află astăzi dacă va putea să se opereze în Germania

128
Gigi Becali află astăzi dacă va putea să se opereze în Germania - gigibecali42-1392838686.jpg

Articole de la același autor

Latifundiarul din Pipera, Gigi Becali, s-a prezentat, ieri, la prima oră, în fața magistraților de la Tribunalul Constanța, care judecă solicitarea lui pentru a fi eliberat din cauza problemelor medicale. De data aceasta, finanțatorul Stelei a fost reprezentat în instanță de avocata Maria Vasii, cea care l-a apărat și pe polițistul Cristian Cioacă. 
În fața magistraților, Gigi Becali a subliniat că are nevoie să fie eliberat pentru a se putea opera de hernie de disc cervicală. "Nu vreau să fiu măcelărit și să paralizez în pușcărie. Mi-e frică să fac această operație într-un spital de aici, pentru că nu au aparatură", a afirmat acesta. 
Magistrații au primit, de asemenea, și raportul întocmit de Ser-viciul de Medicină Legală Constanța, cu privire la starea de sănătate; potrivit specialiștilor, Becali are probleme la coloana vertebrală.
Tocmai acest raport a stat la baza unei plângeri penale care a fost depusă pe numele dr. Mihai Onciu, șeful Serviciului de Medicină Legală Constanța. Avocata Maria Vasii a afirmat că a fost depusă această plângere, întrucât medicul legist și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu, când a solicitat instanței ca raportul întocmit de SML Constanța să fie avizat și de Institutul de Medicină Legală de la București. Obținerea acestui aviz ar fi însemnat amânarea pronunțării cu aproximativ o lună, a susținut avocata lui Becali. În replică, medicul legist constănțean a afirmat că doar și-a făcut datoria, având dreptul conferit prin lege să facă aprecieri asupra rezultatului expertizei medico-legale. 
Gigi Becali și avocata lui au cerut instanței să poată fi operat în Germania, unde își desfășoară activitatea medicul său curant, pentru a avea garanția că primește îngrijirea medicală în care era încredere. De altfel, avocata Maria Vasii a depus în atenția instanței și un memoriu semnat de mai multe persoane, care suferă de aceeași afecțiune și sunt, în prezent, în fotoliu cu rotile. "Există pericolul de paraplegie, are dreptul la tratament", a subliniat avocata. 
Pe de altă parte, procurorii au solicitat ca Gigi Becali să fie operat în țară, sub pază, iar după recuperare să revină în penitenciar. 
Magistrații constănțeni au decis să amâne pronunțarea în această speță pentru astăzi, pentru a avea timp să analizeze documentele depuse la dosar. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4905 secunde