Gigi Becali și Victor Babiuc, trimiși în judecată în dosarul privind schimbul de terenuri cu Armata

359
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a europarlamentarului Gigi Becali și a fostului ministrul al Apărării Victor Babiuc, în dosarul privind schimbul de terenuri cu MApN.
George Becali este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, iar Victor Babiuc, fost ministru al Apărării Naționale în perioada decembrie 1997 - 2000, de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și luare de mită.
În același dosar, au mai fost deferiți justiției Dumitru Cioflină, fost secretar de stat în MApN și fost șef al Marelui Stat Major General, și Ioana Cristina Anca Babiuc, fiica fostului ministru, pentru complicitate la luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 1996 - 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roșia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu inculpatul Becali, suprafața totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 ha teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma totală de aproximativ 900.000 USD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 04 Noiembrie 2010
Stire din Eveniment : "Ciocolată" cu hașiș
Pagina a fost generata in 1.5159 secunde