Se dădea drept comisar șef pentru a obține un credit cu acte false

472
Un bărbat a fost prins în flagrant de polițiștii constănțeni în timp ce încerca să achiziționeze bunuri dintr-un magazin, folosindu-se de documente falsificate.
În cursul zilei de marți, Constantin Mironescu, de 53 de ani, s-a prezentat la magazinul Bricostore, din Constanța, cu intenția de a obține un credit pentru a face cumpărături în valoare de 10.000 de lei. Cu acești bani, individul dorea să achiziționeze mai multe uși de interior, cabine de duș și o centrală termică. Bărbatul le-a spus angajaților că a lucrat în cadrul Ministerului de Interne și, actualmente, a ieșit la pensie cu gradul profesional de comisar șef. Ca să-i convingă, le-a prezentat și documente în acest sens, toate purtând ștampila MAI. Exact când credea că a dat lovitura, Mironescu a fost bătut pe umăr de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, din cadrul IPJ Constanța, care l-au transportat la sediul Poliției.
Din investigațiile efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că documentele folosite pentru obținerea liniei de credit, constând în carte de identitate, decizie de pensionare și talon de pensie, erau falsificate, iar din conținutul deciziei de pensionare reieșea în mod nereal că bărbatul este un fost angajat al Ministerului Administrației și Internelor.
Mai mult, polițiștii au mai descoperit că Mironescu a beneficiat de complicitatea lui Paul Dobrin, de 40 de ani, tot din Constanța. Mai exact, acesta îi furniza documentele falsificate, precum și o autoutilitară, pentru transportul mărfurilor, urmând ca, ulterior, să se ocupe și de comercializarea bunurilor.
Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști și urmează să fie prezentați magistraților cu propunerea de arestare preventivă. Ei sunt cercetați pentru tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, uz de fals, fals privind identitatea și folosirea instrumentelor oficiale false.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 04 Noiembrie 2010
Stire din Eveniment : "Ciocolată" cu hașiș
Pagina a fost generata in 1.4549 secunde