Grav accident soldat cu un mort și șase răniți

476
Grav accident soldat cu un mort și șase răniți - media153175228319636200-1531858604.jpg
Un bărbat în vârstă de 51 de ani și-a pierdut viața, iar alte șase persoane, printre care și o fată de 15 ani, au fost rănite, fiind transportate la UPU Deva, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Pestișu din județul Hunedoara, informează news.ro.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara un grav accident rutier a avut loc între două mașini în localitatea Pestișu, în urma căruia un bărbat de 51 de ani și-a pierdut viața și alte șase persoane au fost rănite.

Printre răniți se află și o tânără de 15 ani.


La locul accidentului a intervenit o ambulanță de terapie intensivă și alte două de tip B2, precum și o autospecială mixtă.

Conform medicilor, răniții, politraumatizați, dar conștienți, au primit îngrijiri medicale la locul accidentului. Ulterior au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva.

Polițiștii au început cercetările în acest caz și urmează să stabilească exact cum a avut loc accidentul rutier, scrie stiripesurse.ro



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.99 secunde