Greva generală de la metrou, suspendată până la numirea noului ministru al Transporturilor
Articole recomandate
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 120 de pasageri la bord! Aterizare de urgenţă, la Timişoara
19 Aprilie 2024
Tablou de 2 milioane de euro, furat din Anglia în timpul pandemiei, descoperit în România
19 Aprilie 2024
Iepurașul Pompier invită copiii să petreacă alături de salvatorii constănțeni. Distracţie şi surprize pentru cei mici
19 Aprilie 2024
Greva generală de la metrou, anunțată de sindicate pentru miercuri, a fost suspendată până la numirea noului ministru al Transporturilor, Lia Olguța Vasilescu, informează România TV.
Sindicatul de la metrou va relua discuțiile cu noua echipă de la Ministerul Transporturilor.
Consiliul General de la Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) a decis marți să amâne declanșarea grevei generale până după o primă întâlnire cu noul ministru al Transporturilor, informează USLM.
"Ca urmare a faptului că, la data trimiterii comunicatului de presă de ieri (luni, n.r.), nu aveam confirmarea schimbării conducerii Ministerului Transporturilor, Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în ședință extraordinară, a hotărât amânarea declanșării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor și prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunțăm", se arată într-un comunicat USLM.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 13 August 2016
Sâmbătă, 03 Martie 2018
Marţi, 24 Octombrie 2017
Luni, 12 Iunie 2017
Marţi, 05 Iulie 2016
Joi, 14 Aprilie 2016
Vineri, 19 Iunie 2015
Marţi, 05 Mai 2015
Joi, 30 Aprilie 2015