X

GRUPARE INFRACȚIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN ÎNȘELĂCIUNI, DESTRUCTURATĂ

115
GRUPARE INFRACȚIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN ÎNȘELĂCIUNI, DESTRUCTURATĂ - bigsic2-1563969513.jpg

Articole recomandate

Polițiștii de investigații criminale din Sibiu, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat, ieri, 23 iulie, 6 percheziții domiciliare, în județul Sibiu, la membrii unei grupări infracționale specializate în înșelăciuni prin metoda "Accidentul". 5 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – iunie 2019, cei cinci bărbați ar fi săvârșit 15 infracțiuni de înșelăciune în județele Sibiu, Brașov și Hunedoara.

Cei în cauză ar fi folosit ca mod de operare comunicarea către persoanele vătămate a unei vești șocante, constând în aceea că un membru al familiei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecințelor legale sau medicale ale evenimentului sunt necesare sume foarte mari de bani.

Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 75.000 de lei.

În urma perchezițiilor, 15 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, pentru audieri.

Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 41 de ani, domiciliați în localitățile Șeica Mare, Cristian și Cisnădie, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, înscrisuri și aproximativ 18.000 de lei.

Persoanele reținute au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu și vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

În activități au fost angrenați și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu și jandarmi.

Recomandări pentru cetățeni!

Poliția Română recomandă cetățenilor ca, în situația în care sunt contactați de persoane pe care nu le cunosc și, sub diverse pretexte, le sunt solicitați bani, să nu dea curs acestor cereri și să sune, de îndată, la 112.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8458 secunde