Guvernul României ar putea interzice folosirea cianurilor în minerit

125
Guvernul României ar putea interzice folosirea cianurilor în minerit - cianuri-1462551961.jpg

Articole recomandate

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, în Baia Mare că posibilitatea interzicerii cianurilor în minerit va fi dezbătută la nivel de Guvern, informează Agerpres.

"Susțin într-adevăr interzicerea folosirii cianurii în mineritul cu aur și argint. Asta este poziția noastră, dar, sigur, la nivel de Guvern vom dezbate și s-a dispus ca, împreună cu dl. premier Cioloș, să avem un grup de lucru ca să vedem cum stabilim punctul de vedere al Guvernului. Însă, repet: aici, cred că istoria nu ne ajută și chiar la Baia Mare am avut acel accident teribil, l-a Certej, în 1971, când s-a lăsat cu pierderi serioase de vieți omenești. La nivel european, Parlamentul European a adoptat o rezoluție încă din anul 2010 care propune interzicerea cianurii în minerit, alte state europene care aveau în exploatare minerit identic - Ungaria, Slovacia, Polonia - au decis deja să interzică și, sincer, cred că viitorul ar trebui să stea în altceva. Viitorul ar trebui să stea într-o abordare de dezvoltare durabilă, economie verde. E un pic greu pentru că necesită o schimbarea de paradigmă, de gândire", a spus Cristiana Pașca-Palmer.

Ministrul mediului a subliniat, cu această ocazie, ca în Parlament a fost depus un proiect de lege privind interzicerea folosirii cianurilor în minerit, iar specialiștii consultați de Ministerul Mediului au confirmat posibilitatea riscului asupra mediului.

"La nivelul Parlamentului am depus un proiect de lege de mai mult timp, care propune interzicerea folosirii cianurilor în mineritul cu aur și argint (îndeosebi mineritul neferos). S-a solicitat din nou un punct de vedere al Guvernului, acum o perioadă de timp și eu, sigur după o analiză internă cu specialiștii și societatea civilă, cu specialiștii Academiei Române, am ajuns la concluzia, din punct de vedere al impactului de mediu, pe mandatul pe care ministrul mediului și ministerul îl are, că folosirea cianurii în mineritul cu aur și argint prezintă foarte multe riscuri, riscuri pe care noi deja le-am experimentat în România prin accidentele catastrofale (...) și atunci se impune, așa cum precizează directiva SEVESO, principiul de prevenire de a fi foarte atenți la modul cum ne gândim să folosim mai departe această tehnologie", a precizat Cristina Pașca - Palmer.

În context, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Toma Florin Petcu a precizat că ministerul n-a oprit funcționarea companiei Romaltyn Mining din Baia Mare, însă firma n-a respectat procedurile de conformare.

"Romaltyn n-a respectat procedurile integrate de mediu, a avut dosarul de mediu, iar dacă doresc să-și reia activitatea așteptăm să-și refacă documentația în conformitate cu legislația. Repet, nu avem niciun fel de piedică sau de problemă că avem puncte de vedere în Ministerul Mediului despre cianură, în general e o chestie de termen lung, pe care dorim să o introducem în dezbaterea publică împreună cu doamna ministru și cu Guvernul, dar ăsta e un subiect separat (...). De multe ori se percepe că noi împiedicăm activitatea economică. Din contră, noi încercăm să încurajăm. Însă avem legislația de mediu care e transpusă din directiva europeană pe care ne-am asumat-o și trebuie să o respectăm. Suntem de acord cu o dezvoltare durabilă, dar făcută în spiritul protecției mediului", a spus Toma Florin Petcu.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer și echipa care o însoțește a avut, vineri, mai multe întâlniri cu reprezentanții administrației locale, mai puțin cu președintele CJ Maramureș, care a refuzat să poarte un dialog cu ministrul deși era programată o întâlnire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3028 secunde