Haine contrafăcute, vândute în zona Pieței Tomis 3! O femeie a fost preluată de jandarmi

260
< 1 min citire
Haine contrafăcute, vândute în zona Pieței Tomis 3! O femeie a fost preluată de jandarmi - 28917490d27d40269d8053c0fd4db5ad-1748516755.jpg
În cadrul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, un echipaj din cadrul Grupării Mobile a identificat astăzi, în zona Pieței Tomis 3 din municipiul Constanța, o persoană care avea asupra sa produse susceptibile de a fi contrafăcute.
Oamenii legii au observat o femeie care, la vederea echipajului, a manifestat un comportament ezitant. În urma legitimării și a verificării bagajului acesteia, au fost descoperite mai multe articole de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci cunoscute, existând indicii că acestea ar putea fi contrafăcute.
În urma verificărilor efectuate, produsele au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost condusă la sediul unității, pentru întocmirea actelor procedurale specifice.
Reamintim cetățenilor că achiziționarea și comercializarea produselor contrafăcute reprezintă o încălcare a legii. Conform art. 102 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, contrafacerea și/sau punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu unele înregistrate — fără consimțământul titularului — constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă", au transmis reprezentanții Grupării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0792 secunde