Hotelierii din Mamaia nu s-au înghesuit să închirieze plajele

3478
Hotelierii din Mamaia nu s-au înghesuit să închirieze plajele - c0c0fbea4f7ee280183260540e48ea3d.jpg
Începând de vineri, hotelierii de pe litoralul românesc au devenit stăpâni peste plaje. Cel puțin până în toamnă, când le expiră contractele de închiriere încheiate cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral (DADL).
Deși autoritățile se așteptau la o explozie de solicitări din partea celor care dețin spații de cazare pe litoral, iată că lucrurile nu stau deloc așa. Din contră, DADL se așteaptă ca în stațiunea Mamaia să rămână cu sectoare de plajă neocupate.

"Foarte puțini hotelieri au depus cereri"
Vineri, la prânz, ceremonie mare printre șefii DADL. Au semnat primul contract de închiriere a plajelor cu hotelierii, ducând la bun sfârșit, însă doar în proporție de 50%, dorințele mai marilor pesediști de la malul mării, și ei la rândul lor hotelieri, de a controla plajele. După un război surd cu operatorii de plaje, pe care nu au putut însă să îi alunge în totalitate de pe nisip, în plin sezon estival autoritățile s-au apucat să împartă sectoarele eliberate între hotelieri și alți agenți economici. Și cum altfel decât așa cum stă bine oricărui agent economic care se respectă la Constanța, adică fără licitație. Bineînțeles, s-au obținut derogări speciale de la legile țării, pentru ei.
Numai că, deși atât conducerea DADL, dar mai ales Mazăre și Constantinescu susțineau sus și tare că hotelierii își doresc cel mai mult plajele și că fără ele activitatea lor turistică are de suferit, iată că cei care dețin unități de cazare pe litoral și-au arătat mai degrabă dezinteresul.
Pus în fața acestei situații, directorul Apelor Române, Laurențiu Marin, a recunoscut vineri că "foarte puțini hotelieri au depus cereri" pentru a închiria plaje. Ba chiar, el se așteaptă ca sectoare de plajă din Mamaia, cea mai disputată și căutată stațiune de pe litoral, să nu-și găsească chiriași. "Este posibil să mai rămână câteva sectoare libere pe Mamaia, pentru că multe hoteluri nu au depus solicitări. Nu știu de ce hotelierii au fost inhibați. Cred că au auzit pe zvonistică niște prețuri foarte mari până la apariția ordonanței și au depus foarte puțini solicitări", a declarat Laurențiu Marin, care a anunțat că va organiza și o a doua rundă de închirieri de plaje pentru a nu rămâne cu sectoarele neocupate.
"Acum, în tura a doua, să vedem ce bucăți de plaje ne rămân neînchiriate, pentru că noi nu putem să rămânem cu plaje libere. S-ar putea să existe foarte multe cereri", a mai adăugat Marin.
În ceea ce privește marele eveniment de vineri, directorul DADL a măsurat cu oamenii săi primul subsector de plajă, în suprafață de peste 2.000 mp, în centrul stațiunii Mamaia, pe care l-a închiriat hotelului Mamaia. Până la sfârșitul zilei, au mai fost semnate alte 12 contracte cu diverși hotelieri și agenți economici din Mamaia, însă, pe întreg litoralul, există mai multe echipe care lucrează pentru parafarea actelor de închiriere a plajelor. Conducerea instituției speră ca în trei zile să termine de rezolvat toate solicitările pe Mamaia, mai ales că există puține cereri. "Sunt multe acte de adus, trebuie să măsurăm sectoarele de plajă pentru a ști ce bani le încasăm, dar le vom face foarte repede. Pe Mamaia sperăm să terminăm atribuirea în trei zile", a precizat Laurențiu Marin.

Plajele care vor fi închiriate
Potrivit Ordinului comun al ministrului Mediului și al ministrului Turismului, plajele disponibile (cele care nu sunt administrate de operatori) de pe litoralul românesc au fost împărțite în 195 de subsectoare care vor fi închiriate fără licitație. În Năvodari vor fi 44 de plaje (11 de divertisment, 4 rezidențiale, 21 de recreare, 8 sportive), în Mamaia vor fi închiriate 53 de plaje (40 sunt de recreare, 3 comunale, 4 sportive, 6 de divertisment), în Constanța vor fi 11 plaje (5 de divertisment, 5 sportive, 1 de recreare), Eforie Nord 7 plaje (6 recreare, 1 sportivă), Eforie Sud 8 plaje (toate de recreare), Olimp - 5 plaje (2 sportive, 3 de recreare), Neptun - 1 plajă (divertisment), Jupiter 10 plaje (6 recreare, 4 sportive), Aurora - 5 plaje (toate de recreare), Venus - 25 de plaje (13 de recreare, 8 sportive, 4 de divertisment), Mangalia - 8 plaje (5 recreare, 2 sportive, 1 de divertisment), Vama Veche - 21 de plaje (2 comunale, 15 recreare, 2 sportive, 2 de divertisment).
În Costinești, Saturn și 2 Mai nu există nicio palmă de plajă disponibilă, toată suprafața fiind închiriată de către operatori pe 10 ani de zile.
Prețurile la care DADL închiriază sunt de 9,26 lei/mp, fără TVA, pentru plajele de categoria 1, cum sunt cele din Mamaia, 6,95 lei/mp, fără TVA, pentru plajele de categoria 2 și 4,6 lei pentru plajele din categoria 3.

Mai mulți bani pentru hotelieri, mai puțini pentru stat
Întrebat ce va însemna închirierea plajelor către hotelieri, directorul DADL a răspuns sec: "Mai mulți bani statului". Numai că lucrurile nu stau deloc așa, dacă ținem cont că operatorii au închiriat plajele acum doi ani cu peste 11 lei/mp, fără TVA, în timp ce hotelierilor li se oferă acum aceeași suprafață cu 9 lei. Explicația ulterioară a lui Laurențiu Marin a venit să lămurească pentru cine vor aduce mai mulți bani aceste contracte, "pentru că în trecut erau niște concesionari cu suprafețe imense care triplau prețurile după aceea către hotelieri". Deci singurii benefi-ciari sunt hotelierii, care nu vor mai plăti prețuri triplate, și nicidecum statul, care va încasa mai puțini bani din închirierea plajelor decât făcea anii trecuți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.304 secunde