Hoții care au jefuit Banca Sanpaolo au fost prinși

2115
3

La o lună și jumătate de la jaful armat de la Sanpaolo Bank, polițiștii constănțeni au reținut doi suspecți și spun că au probe solide care arată că ei sunt făptașii. Până să fie prinși de oamenii legii, cei doi au cheltuit cei 20.000 de lei pe care i-au furat, sub amenințarea armei, în 40 de secunde.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, care anchetează jaful armat de la sucursala Sanpaolo Bank de pe strada Dezrobirii, comis la începutul lui martie, îi aveau în vizor de ceva vreme pe cei doi suspecți. Ieri, cu ajutorul lucrătorilor de la Serviciul Operațiuni Speciale au descins la patru locuințe din municipiul Constanța, în căutarea suspecților, dar și pentru a ridica o parte dintre probele care-i incriminează.
Pe Gabriel Radu și Ionuț Costea, de 23 și respectiv 24 de ani, ambii din Constanța, cei doi suspecți, polițiștii i-au găsit la locuințele unor prieteni. Unul dintre ei se ascundea de câteva zile, spun polițiștii, la un prieten recent eliberat din închisoare, în locuința acestuia de pe strada Verde. Ieri după-amiază, mascații au oprit în fața porții gospodăriei și l-au săltat. Amicul care-l găzduia pe suspect le-a spus anchetatorilor că nu știa de fapta comisă, altfel nu l-ar fi primit.


Banii furați, cheltuiți pe o motocicletă?
Odată cu suspectul, polițiștii au ridicat și o motocicletă parcată în fața locuinței, întrucât există indicii că vehiculul ar fi fost achiziționat din banii sustrași de la bancă. De altfel, toți cei 20.000 de lei, furați din sucursala băncii, sub amenințarea pistolului, au fost cheltuiți deja.
Anchetatorii au găsit, de asemenea, și hainele pe care cei doi le-au purtat în momentul comiterii jafului și le-au ridicat pentru prelevarea de probe. Nu au găsit, însă, pistolul cu care era înarmat unul dintre autorii jafului și susțin că acesta ar fi fost aruncat în Lacul Tăbăcărie. Au stabilit, însă, că arma era de tip airsoft, o imitație a unui Walter.
Ieri după-amiază, cei doi au fost duși la audieri la sediul Poliției Constanța, la final dispunându-se reținerea lor pentru 24 de ore. Suspecții urmează să fie prezentați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea luării măsurilor legale și cel mai probabil astăzi vor fi duși în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Ei sunt anchetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Reamintim că, vineri, 9 martie, în jurul orei 17,00, doi indivizi cu fețele acoperite de cagule au intrat în sediul Intesa Sanpaolo Bank de pe strada Dezrobirii; unul dintre ei, cel înarmat, a rămas în holul de la intrare, în vreme ce complicele lui s-a îndreptat către o casieră și i-a cerut să-i dea toți banii pe care îi avea. Femeia s-a speriat și i-a înmânat 20.000 de lei și abia după ce infractorii au fugit a acționat butonul de panică.
Trebuie precizat că, în afară de casiera amenințată, celelalte persoane aflate în unitate (alți doi angajați și o clientă) nu și-au dat seama că sunt în toiul unui jaf armat. Totul a durat 40 de secunde.



Comentează știrea

masina cu soldati
26 aprilie 2012
moartea rosie smurd

Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si eu fac ce vreau in tara asta ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si mi-am propus sa ucid acest popor ! Deja v-am demonstrat ca eu MOARTEA ROSIE SMURD sunt mai tare ca presedintele si guvernul acestei tari ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cumparat tractoare SMURD , motorete SMURD , barci SMURD si urmeaza sa cumpar submarine SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut presiuni enorme la colegiul medicilor pt a obtine asigurari malpraxis pt soldatii care lucreaza pe masinile EPA SMURD dar fara nici un rezultat !Pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am deturnat banii si masinile care trebuiau sa ajunga la ambulanta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am sabotat ambulanta privand-o de masini si aparatura medicala ! Va spun si mai repet pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD va pot spune ca am facut dispecerate in toata tara doar ca sa imi justific activitatea ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD cand merg la un caz merg insotit doar de mass media altfel nu mai merg ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cheltuit cei doi la suta doar dupa bunul meu plac si nu ma poate verifica nimeni pt ca eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD oblig cadrele medicale din spitale sa faca voluntariat pe masina SMURD iar cine refuza I se deface contractual colectiv de munca ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut doar afaceri paguboase pt statul roman ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD coordonez majoritatea dispeceratelor din tara si trimit la locul solicitarii doar masina EPA cu soldati chiar daca exista masina cu medic si asistent la ambulanta ! Doar pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTE ROSIE SMURD m-am pus singur imparat pe ISU ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD!!!

Am mai intalnit argumentul asta si la TVR1.Unii incearca sa ne convinga de faptul ca la romani maidanezii de pe strada au scris istorie.Se mai arunca vina pe demolarile facute de Ceausescu si sunt scoase la lumina vederi si tablouri din epoca unde apar si
26 aprilie 2012
Am mai intalnit argumentul asta si la TVR1.Unii incearca sa ne convinga de faptul ca la romani maidanezii de pe strada au scris istorie.Se mai arunca vina pe demolarile facute de Ceausescu si sunt scoase la lumina vederi si tablouri din epoca unde apar si

Am mai intalnit argumentul asta si la TVR1.Unii incearca sa ne convinga de faptul ca la romani maidanezii de pe strada au scris istorie.Se mai arunca vina pe demolarile facute de Ceausescu si sunt scoase la lumina vederi si tablouri din epoca unde apar si caini fara stapan.Nu esti primul,la noi s-a ajuns pana in epoca fanariota.Daca Decebal ar fi avut o camera foto,probabil ca in pozele lui am fi vazut ca maidanezii au luptat la Sarmisegetuza.Spre stiinta ta,multe tablouri pictate de maestrii medievali occidentali surprind si imagini cu caini vagabonzi.Un caine vagabond pe strada este o imaginea a Evului Mediu.Deosebirea intre noi si occidentali este ca noi am ramas cu mentalitati medievale si ei sunt cu 500 de ani in fata noastra.Pentru comentariul lui"Nae":toate orasele se dezvolta de la centru spre periferie.Ce spui tu imi aduce aminte de vorba olteanului:case peste case si la mijloc alte case,mai pe romaneste orasul inchipuit de tine,este un fel de rahat cu mot.

moartea rosie
10 mai 2012
smurd

Moartea rosie smurd, cred ca ai ceva la cap

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3926 secunde