Doi bărbați, în vârstă de 20 și 39 de ani, împreună cu un minor de 16 ani, au fost arestați preventiv, recent, pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru furt calificat și tentativă la furt calificat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, cei trei ar fi comis 14 infracțiuni de furt calificat din locuințe, autoturisme, societăți comerciale și anexe, precum și două tentative la furt calificat, fapte comise în municipiul Medgidia.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, la data de 17 septembrie, minorul a încercat să pătrundă într-o mașină marca Dacia Logan, parcată pe strada Viilor din municipiul Medgidia. De asemenea, în datele de 30 octombrie și 5 noiembrie, în jurul orei 22:00, cei trei au intrat în sediile a două firme, furând mai multe bunuri și cauzând un prejudiciu total de 18.500 de lei.
„În noaptea de 02/03.11.2024, inculpații A.S. și R.C, au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în imobilul nelocuit al persoanei vătămate I.A., din mun. Medgidia, jud. Constanța, iar dintr-o anexă aflată în curte, au sustras mai multe bunuri și scule electrice", se mai precizează în probatoriu.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada iulie – noiembrie 2024, cei trei au sustras mai multe bunuri și unelte, creând un prejudiciu total de aproximativ 65.000 de lei.
Prin urmare, minorul este cercetat pentru săvârșirea unui furt calificat și a două tentative de furt calificat. Bărbatul în vârstă de 39 de ani este cercetat pentru trei cazuri de furt calificat. De asemenea, tânărul, de 20 de ani, este și el cercetat, pentru trei cazuri de furt calificat și o tentativă de furt calificat.
În urma probatoriului administrat în cauză, la data 14 noiembrie, Tribunalul Constanța a înlocuit măsura arestului la domiciliu, emisă la data de 12 noiembrie pe numele celor trei, cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile. În prezent, cei sunt încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.