I-a incendiat pe patronul unui bar și pe fiul acestuia pentru că nu i-au mai dat de băut

392
Ieri, magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus arestarea pentru o perioadă de 29 de zile a lui Amet Ibazer, de 34 de ani, din satul Făurei, județul Constanța, multirecidivist, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în sarcina lui Ibazer s-a reținut că, la data de 4 august 2010, fiind în stare de ebrietate, s-a răzbunat pentru că nu a mai fost servit cu băuturi alcoolice la un bar de pe strada Arțarilor nr. 16, din municipiul Medgidia. El nu a stat prea mult pe gânduri și i-a stropit cu benzină pe Sali Rustem și Genghiz Rustem, proprietarul localului, respectiv fiul acestuia, după care le-a dat foc cu o brichetă. Individul a fost atât de inconștient în gestul său încât nu mult a lipsit să provoace o catastrofă și mai mare, în contextul în care în imediata apropiere a localului se afla un rastel cu 24 de butelii de aragaz, care puteau exploda în orice clipă.
Procurorii susțin că, după comiterea faptei, Amet Ibazer a încercat să influențeze martorii oculari, creând în acest sens un scenariu care să îl disculpe, susținând că cele două victime s-ar fi accidentat în timpul aprinderii unui grătar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8217 secunde