Icoane în flăcări la mănăstirea de la 23 August

3075
Icoane în flăcări la mănăstirea de la 23 August - 0f81efae2d3ada62b2208b530c89a820.jpg
Un incendiu violent a izbucnit, ieri, în jurul orei 16, la mănăstirea din localitatea 23 August. La fața locului au fost trimise patru autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, două de la Detașamentul Tuzla și două de la Mangalia.
Mai mulți localnici au încercat să stingă flăcările, dar nu au reușit pentru că nu au avut suficientă apă la dispoziție. Abia ulterior au solicitat ajutorul prin 112.
Din nefericire, pentru salvarea pangarului și a celor două anexe aflate în imediata apropiere, la care, de altfel, a izbucnit incendiul, pompierii militari nu au mai putut face mare lucru. Acestea fiind construite preponderent din material lemnos, au ars aproape în totalitate. Din păcate, în pangarul distrus se aflau numeroase obiec-te de cult (iconițe, cărți bisericești, lumânări etc), care au fost arse, iar în magaziile care se aflau în imediata apropiere se aflau diferite obiecte de îmbrăcăminte, materiale de întreținere și documente personale ale oamenilor care slujesc mănăstirea.
Pompierii au stins flăcările, care astfel nu s-au mai extins la chiliile călugărilor, unde ar fi putut produce pagube mult mai însemnate.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, incendiul a izbucnit de la un reșou defect, lăsat, pesemne, nesupravegheat, iar flăcările au afectat o suprafață de 100 de metri pătrați.
Reprezentanții mănăstirii urmează să evalueze pagubele produse de incendiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4258 secunde