Îmbrăcăminte și jucării contrafăcute în valoare de 200.000 euro, reținute de inspectorii vamali

79
Îmbrăcăminte și jucării contrafăcute în valoare de 200.000 euro, reținute de inspectorii vamali - 15maiimbracamintegarda1337068992-1386859584.jpg

Articole de la același autor

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au descoperit, miercuri, jucării și pijamale pentru copii, susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 200.000 euro, ca urmare a controlului efectuat asupra unor containere sosite din China pentru societăți comerciale cu sediul în București. 


Mai exact, pe 11 decembrie inspectorii vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, acționând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunțit asupra unor containere sosite din China cu mărfuri pentru societăți comerciale cu sediul în București.


Ca urmare a efectuării controlului de specialitate, inspectorii vamali au reținut peste 7.000 jucării de pluș și păpuși, precum și aproximativ 3.000 seturi pijamale pentru copii, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor Disney, Angry Birds, Monster High și Thomas&Friends, cu o valoare de piață de aproximativ 200.000 euro. 


Autoritatea vamală a reținut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2892 secunde