Impresionant! "Vreau să mă fac soldat, să îmi apăr și să îmi cresc frățiorii"

1516
2
Impresionant!

Articole de la același autor

Știrea conform căreia MApN face angajări ține capul de afiș al lumii cazone. Peste 6.000 de posturi urmează a fi ocupate în perioada următoare, campania de recrutare fiind în plină desfășurare (data limită de înscriere - 2 mai 2018). 


Referitor la acest subiect, părerile sunt împărțite: unii spun că recrutarea din sursă externă nu este o soluție, alții că e bine și așa. Dar nu pe această temă scriu în ediția de astăzi. Vă propun să lecturați o poveste impresionantă de viață, o realitate chiar dureroasă a României de astăzi, în special a lumii rurale. 


O problemă specială mi-a purtat constant pașii, timp de vreo trei luni, într-o localitate a României, situată la aproximativ 200 de kilometri de Constanța. Și am întâlnit acolo o familie necajită, așa cum, din păcate, sunt foarte multe la țară. Dar, să știți că, deși amărâți, copiii sunt isteți foc! 


L-am provocat la o discuție pe un puști de nici 10 ani, care mi-a mărturisit că marea lui dorință este de a ajunge… soldat! 


- De ce vrei să te faci tocmai soldat? Nu vrei să fii doctor sau fotbalist? 


- Nu, eu vreau să mă fac soldat! Pentru că vreau să îmi apăr frățiorii. Și să îi cresc, să se facă și ei mari. 


- Păi, nu vă apără mami și tati? 


- Noi nu avem tati. A plecat într-o zi și nu a mai venit la noi. Iar mami muncește toată ziua la câmp. Eu o să mă fac soldat, așa cum i-am văzut pe soldații de la televizor! 


O poveste impresionantă, cu multe învățăminte. Foarte important mi se pare faptul că ideea de carieră în armată este destul de vehiculată în mediul rural. Dacă facem o analiză realistă, cu plusurile și cu minusurile sale, a îmbrăca haina militară este o soluție viabilă în special pentru copiii care provin din medii defavorizate. 


Educație, casă, masă, haine, un loc de muncă stabil. Armata chiar este o opțiune deloc de neglijat și, personal, aș face recrutări de personal în special din mediul rural. 
Mai mult decât atât, și publicitatea pentru instituțiile de învățământ militar aș focaliza-o în mod special către elevii de la țară! 


Comentează știrea

Cristian
23 martie 2018
Nimic de zis...

... lăudabilă ideea de a fi focusate recrutările pe mediul rural. Dar, din păcate, nu luați în calcul un aspect : situația învățământului din mediul rural. Luați rezultatele de la evaluările naționale și veți ajunge la concluzia că E JALE !!! Mergeți în orice școală din rural și cereți-i unui profesor să vă arate testele de la ultima evaluare pe care a dat-o la o clasă de-a VIII-a. Nu un tabel cu rezultatele ci foile cu testele în sine. O să vă smulgeți părul din cap. Este o realitate pe care de ani și ani, mai marii din "educație" o blătuiesc cu grijă sub preșul oricum soios de la intrarea spre civilizație. Nu poți accede către o carieră militară atunci când nici măcar numele nu ești în stare să ți-l scrii.

Cristian
23 martie 2018
Na, coane Mihalache...

... că mi-ai întors arcul cu articolul ăsta și-am stat și am mai creierit un pic... Știi cum ar fi viabilă ideea matale ? Să pună mânuța cei din Ministerul Apărării și, așa cum există școli gimnaziale pe lângă liceele "mari", să fie înființate școli gimnaziale și că sateliți ai liceelor militare. Copii că aceia de care spui să fie luați de mici din mediile lipsite de viitor în care trăiesc și educați, cu casă și masă, într-un mediu sigur. Așa ar merge. Și chiar ar fi benefic pentru societate. Aș simți și eu că cei 2% din PIB pe care-i primește armata au o componentă pozitivă. Cei a VIII sunt deja cauze pierdute. Dacă nu mă credeți, cereți ISJ-ului rezultatele de la simularea evaluării naționale de anul ăsta. Comparați rezultatele cu "complexitatea" subiectelor. Și apoi, discutăm.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7208 secunde