Incendiu în Portul Constanța, Dana 80. A fost afectată instalația de încărcare a navelor

84
< 1 min citire
Incendiu în Portul Constanța, Dana 80. A fost afectată instalația de încărcare a navelor - incendiu-noapte-1763537299.jpg
Pompierii constănțeni au intervenit de urgență, noaptea trecută, în jurul orei 22:55, la Dana 80 din Portul Constanța, unde a fost semnalat un incendiu la nivelul instalației de încărcare a navelor.
La fața locului au fost disponibilizate echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului Port cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport personal și victime multiple și o echipă de prim-ajutor cu o ambulanță SMURD B2. În sprijinul lor s-au alăturat și pompierii Detașamentului Palas, cu autoplatformă, dar și a Detașamentului Fripis, cu o autospecială de stingere și o autoscară.
Conform informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”, flăcările s-au manifestat la nivelul instalației electrice a macaralei folosite la transbordare pe navă.
Incendiul a fost localizat la ora 23:05. Pentru lichidare, s-a lucrat la o înălțime de peste 15 metri înălțime, iar flăcările au fost stinse în totalitate la ora 02:49.
Au ars banda transportoare și două filtre ale macaralei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0475 secunde