Un restaurant din centrul Constanței a fost cuprins de flăcări, azi noapte. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța au fost sesizați, în jurul orei 1, despre faptul că arde o clădire situată la intersecția bulevardului Tomis cu strada Ștefan cel Mare. În incendiu au ars mai multe piese de mobilier, tabloul electric, dar și pereții clădirii. Cauza incendiului a fost un scurt circuit la tabloul electric. Pompierii spun că, cel mai probabil, transformatorul s-a supraîncălzit din cauza consumului mare de curent electric.