Închisoare pentru indivizii care voiau să aprovizioneze Neversea cu droguri

225
Închisoare pentru indivizii care voiau să aprovizioneze Neversea cu droguri - neverseadrugs-1601223998.jpg

Articole de la același autor

Patru tineri care își propuseseră, anul trecut, să „aprovizioneze” Festivalul Neversea cu nu mai puțin de zece kilograme de droguri au fost condamnați definitiv.

Beniamin M., de 28 de ani, Daniel M., de 20 de ani, Alexandru Costel P., de 21 de ani, și Cosmin C., de 21 de ani, sunt originari din județul Suceava. În vara anului trecut, ei au fost depistați la Cluj Napoca, încărcați cu zece kilograme de droguri și în drum spre Constanța, pentru a aduce substanțele intersize la Festivalul Neversea. Capul rețelei ar fi fost Beniamin M., care l-a convins și pe fratele său, Daniel M., cât și pe alți doi amici că vor scoate bani frumoși. Drogurile, de fapt kilogramele de cannabis, erau ținute în diverse apartamente închiriate, de unde urmau să fie preluate și vândute pe litoral.

Magistrații Curții de Apel i-au condamnat la ani grei de închisoare pentru faptele comise: Beniamin M. la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, Daniel M. la doi ani și două luni de închisoare, iar amicii lor, Alexandru P. și Cosmin C., la câte un an și zece luni de închisoare cu executare. Deciziile sunt definitive. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 22 Septembrie 2020
Stire din Eveniment : Tinere dispărute, căutate de Poliție
Pagina a fost generata in 1.0289 secunde