Incredibil până unde s-a ajuns! Conflict încheiat cu focuri de armă la Vama Veche
455
Articole de la același autor
Polițiștii acuză IPJ Constanța că nu le respectă drepturile. "Nu am avut apă și nici spaţii unde să ne facem meseria!"
16 Iulie 2024
Galerie FOTO: Eroii de la Poarta Albă. Iată pompierii care s-au luptat 7 ore cu flăcările
12 Iulie 2024
Sâmbătă noapte, în jurul orei 22:00, polițiștii de la Vama Veche au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a tras cu un pistol.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă, geamul securizat al ușii unui garaj fiind spart.
În urma verificărilor, s-a stabilit că zgomotul a fost auzit din curtea vecină, de unde, un obiect a fost proiectat cu viteză mare.
La momentul intervenției, asupra persoanelor identificate la fața locului nu a fost găsit niciun obiect care ar fi putut provoca daunele constatate.
Potrivit primelor informații, focul de armă a fost tras în urma unui conflict declanșat după ce persoanele aflate în imobilul apelantului au dat drumul unor artificii, din categoria celor care nu necesită autorizare.
Duminică, 11 august, în jurul orei 09:34, în cadrul acțiunii „Blocada”, printre autovehiculele oprite în trafic, polițiștii au identificat și pe cele ale persoanelor implicate în evenimentul din seara precedentă.
Astfel, a fost descoperită o armă neletală supusă autorizării, care a fost ridicată de polițiști.
Persoanele identificate au fost conduse la sediul poliției în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost săvârșit evenimentul.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și distrugere.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 11 August 2024
Duminică, 11 August 2024
Sâmbătă, 10 August 2024
Sâmbătă, 10 August 2024
Vineri, 09 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Miercuri, 07 August 2024