INML, raport final: "Fragmentele osoase găsite la liziera pădurii nu aparțin Alexandrei, ci altei fete"

595
INML, raport final:

Articole recomandate

Legiștii au trimis la DIICOT raportul final privind expertiza antropologică a fragmentelor osoase descoperite la liziera unei păduri din Caracal, unde Gheorghe Dincă susține că a aruncat rămășițele Luizei Melencu, și au precizat că acestea aparținând unei fete de 15 – 19 anim, dar o altă persoană decât Alexandra Măceșanu. 


În plus, Institutul Național de Medicină Legală a transmis că restul fragmentelor osoase din gospodăria inculpatului provin de la animale, potrivit Realitatea TV.

"La data de 18.09.2019, Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019, în zona de lizieră de pădure amplasată pe terenul stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal ca fiind locul unde a aruncat mai multe fragmente osoase ce au fost identificate și ridicate", a transmis DIICOT.

Raportul arată că fragmentele osoase și fragmentele dentare expertizate provin de la scheletul unei singure persoane de sex feminin la care se estimează vârsta biologică la momentul decesului de circa 15-19 ani, a notat news.ro.


"Resturile scheletale și dentare identificate în liziera pădurii stațiunii agricole Caracal provin de la o altă persoană decât cea descoperită la data de 26.07.2019. De asemenea, la aceeași dată, Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase descoperite în toate perimetrele cercetate în locuința inculpatului și a excavațiilor efectuate în incinta imobilului, în perioada 12.08.2019 - 28.08.2019. Din concluziile acestui raport rezultă faptul că întregul material osos examinat este de origine animală", a mai transmis DIICOT. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2635 secunde