Inspectoratul General pentru Imigrări scoate la concurs posturi vacante

464
Inspectoratul General  pentru Imigrări scoate la concurs  posturi vacante - inspectoratul-1499184644.jpg
Inspectoratul General pentru Imigrări organizează, în perioada iulie-august, concursuri pentru ocuparea a 36 de posturi vacante, prin trecere în corpul ofițerilor a agenților cu studii superioare. Viitorii ofițeri își vor desfășura activitatea în cadrul aparatului central al IGI și în centrele specializate pe linie de azil, în domenii de activitate precum: proceduri administrative și judiciare de azil, integrare, migrație, resurse umane, comunicații și informatică, administrativ, relații internaționale și asistență psihologică.

Agenții de poliție care se pot încrie la concurs trebuie să îndeplinească cerințele de pregătire prevăzute în fișele posturilor care urmează a fi ocupate, sunt declarați apt la evaluarea psihologică, au obținut calificativul de cel puțin «bine» la ultimele două evaluări, nu sunt cercetați disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare, nu sunt puși la dispoziție ori suspendați din funcție și dețin o autorizație de acces la informații clasificate.

Printre structurile cu locuri vacante scoase la concurs se numără: Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciile pentru Imigrări ale județelor Constanța și Brașov, Birourile pentru Imigrări din Bistrița-Năsăud, Călărași, Vaslui și Satu Mare, precum și Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, Giurgiu, Galați, Maramureș, Rădăuți și Timișoara.

Informații suplimentare privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițiile de recrutare, probele de examen, criteriile de departajare și alte date importante pentru desfășurarea în bune condiții a recrutării și încadrării candidaților pot fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări la numărul de telefon 021/4107513.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.5934 secunde