Intrarea în avocatură se va face prin examen

260
Comisia Juridică a Senatului a dat aviz favorabil, cu mai multe amendamente, legii care modifică Statutul profesiei de avocat, între modificările principale regăsindu-se și o mai mare rigurozitate în organizarea examenelor de intrare în avocatură.
"La propunerea Ministerului Justiției și a Uniunii Barourilor am stabilit că examenul de intrare în avocatură se face în mod unitar după o tematică unitară, după o metodologie unică, desfășurate în centrele zonale, de obicei pe raza curților de apel, cu comisii stabilite de către Uniunea Națională a Barourilor din România, astfel încât examenul de intrare în avocatură să fie un examen foarte strict, în sensul în care în profesia de avocat vor intra doar aceia care sunt pregătiți în acest sens", a declarat Președintele Comisiei Juridice, Toni Greblă.
De asemenea, senatorul a mai spus că singura formă de intrare în avocatură va fi pe baza examenului. "Toată lumea care dorește să intre în avocatură poate să o facă, însă numai pe baza unui examen. Există o singură excepție pentru judecătorii ÎCCJ, care, odată ieșiți la pensie, pot să practice și profesia de avocat", a mai spus Greblă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6311 secunde